ARTĂ

Să taci când nu ai nimic de spus este o artă.
Liniștea pe care nu o tulburi are șanse să devină o capodoperă.

 



Tăcere

Cei tăcuți au inventat vorbirea
pentru a putea ucide ei în liniște, cu demnitate, pe la spate.
I-au oferit în dar mulțimii cuvântul și au lăsat-o să se descurce cu el. 
Apoi au instigat lapidar la lapidare
pentru ca prostimea să arunce cu pietre în vorbăreți.
Pe tăcuți nu-i încurcă limbuții
și de asta îi lasă în seama gloatei.

 



 



Întuneric?

Există întuneric?
Nu! Există doar absența luminii.

Există Răul?
Se spune că marea realizare a Diavolului a fost aceea de a-i convinge pe oameni că el nu există. Și tot aceeași pildă spune că Dracul există și stă ascuns pentru că a reușit să ne păcălească, desfășurându-și lucrarea în timp ce noi credem că nenorocirile sunt pedeapsă divină. Eu nu cred asta.
Dumnezeu nu pedepsește!. Noi ne flagelăm, nelăsând Divinitatea să ne treacă pragul.
Eu cred ca Răul există doar ca substitut și doar în absența Binelui.
Răul apare doar atunci când nu vrei să faci bine. Te ascunzi penibil în spatele comodei scuze: "Și eu ce pot să fac, sunt doar unul singur?". Fă Bine! Cât de mic și neînsemnat ți s-ar parea Binele tău, fă-l!
Fă ceea ce crezi că e bine și nu căuta speriat aprobarea celorlalți.
Făcând Binele tău solitar și mic, iar alături de tine și eu și el și ea aducând Binele nostru solitar și mic vom umple toate firidele întunecate unde Răul poate intra. Și vei vedea, cu surprindere, cum Marele Bine va apărea... oricum era acolo dintotdeauna.
Indiferentul este dușmanul Binelui.
Nu-l aștepta pe Dumnezeu să te caute personal și să-ți dea sfaturi. El ți le-a dat deja. Nimeni nu e singur.

E întuneric la tine în casă?
Aprinde lumina, fără să întrebi pe nimeni dacă ai voie! Și nu-ți face griji dacă pentru început casa ta va fi singura luminată din cartier. Sigur vor vedea vecinii și vor încerca să te imite.

  

Dor

Mi-a spus vântul că-mi duci dorul.
M-a mângâiat în treacăt cu aromă de trup încins.
Era mireasma din nopțile noastre albe
în care ochii tăi bolnavi de foame îmi ardeau carnea,
făcând lumină-n bezna nopții fără lună.

Înainte de ultima furtună, cerul vinețiu
mi-a șoptit că ți-e oglindă pentru cearcăne.
Mi-a destăinuit că i-ai cerut lui Hypnos
să vină doar însoțit de mine sau
să nu-ți mai calce pragul pleoapelor.

Ploaia mi-a susurat pe obraji lacrimile tale.
Plouă prea des de la ultima noastră noapte.
Pare să vină potopul și noi n-avem încă arcă.
Ne-o făuream... când vorbele
ne-au zdrobit sublima tăcere cu gust de veșnicie.

Îți amintești nebunia dezlănțuită de două trupuri
aflate-n dulci convulsii arzând,
ce luminau nopțile negre ale celorlalți?
Atunci urlă ca o lupoaică tânără
când va veni luna s-atârne pe boltă de dorul nostru!
Și voi veni cu trenul sufletelor pe moarte,
ce mă așteaptă deja.

 



Blindness

Noi suntem orbii cu vedere bună pentru nemărginirea ce ne-a fost aprobată.

Ne-au repetat răstit și sacadat
că doi sunt ochii
ce leagă infinitul din afară
de înlăuntrul nostru limitat.
Înnăbușit-au șoaptele rebele
ce îngânau cu mult curaj
despre-o a treia poartă,
despre-un al treilea ochi
ce tuturor fusese dat.
De frica vreunui curios
ce-n vorbe nu mai crede
au pus și pleoape acelui ochi,
crezând că dacă infinitul l-au negat
acesta chiar nu se mai vede.
Și le-au cusut, dar nu cu ață
ci cu minciuni meșteșugite care-n timp
au transformat acele pleoape 
în ziduri groase între noi și stele,
să nu putem privi sperând spre ele.
În somnul meu cel tremurat de vise
venit-a iar Bătrânul Înțelept
să-mi spună cum să tai inexistente fire
ce-mi leagă ochiul cel nefolosit
și astfel loc să-i fac nemărginirii
degrabă să-mi pătrundă-n piept.

De când ating lumea cu ochiul
pe care nu-l pot zări în oglindă
mi-am amintit de toți trandafirii pe care nu i-am văzut,
de toate aromele pe care nu le-am simțit,
de gustul vinului pe care nu l-am savurat,
de toate îmbrățișările cărora nu le-am răspuns,
de toate șoaptele pe care nu le-am auzit,
de toți oamenii pe care n-am apucat să-i cunosc,
de toată dragostea cu care am fost înconjurat și pentru care n-am avut ochi.

"Anatomy of the Third Eye" by Casperium

Nălucirea mea iubită

Te chem din priviri...
tu pari fericită
de linia orizontului.
Te strig...
tu zâmbești
tangențial,
circumstanțial,
formal.
Îți zâmbesc...
tu gângurești nedeslușit, primordial,
cu vorbe din lutul sintactic
nemodelat încă
al primei limbi vorbite.
Te caut cu palmele flămânde...
tu-ți strecori atomii printre
atomii îmbrățișărilor mele.
Zâmbești cu ochii buzelor...
eu tocmai plâng
căutându-ți sărutul.
Te văd dormind
lângă mine,
suspinând delicios
și vreau să te miros.
Perna-mi răspunde inodor.
Când dau să te gust,
o aromă sălcie
mă-ntâmpină milostivă.

Cine ești tu?

Ah... da,
mi-am amintit că te iubeam
de când mi-erai doar un gând
despre femeie.
Simțirea, aflată-n hibernare,
s-a trezit atunci
mârâind hămesită.
Temându-mă că voi fi devorat
de propriile-mi simțuri flămânde
le-am dat să lingă
o halucinație,
Și halucinație mi-ai rămas...

Cine sunt eu?

Sunt oare și eu...
nălucirea vreunei nebune?

Wanda Martin - hallucination by laerel



Liberul arbitru

Conștiința este materia care știe de ea însăși.
Dumnezeu este suma noastră, a tuturor. Acest adevăr încearcă El să ni-l spună de la începutul începuturilor.
Faptul că noi nu înțelegem, și încă apelăm la conjugare (eu, tu, el, ea etc) ne împiedică accesul la liberul arbitru.
Încă suntem copii! Ne place să fim pronume personale. Nu avem conștiința apartenenței impersonale la integralitatea Divinității.
Dacă am accepta să fim impersonale fragmente de Dumnezeu întreg atunci am înțelege că împreună suntem  El.
Am fost El și a fost Noi dintotdeauna.
Noi avem liber arbitru, dar nu am reușit încă să citim instrucțiunile de utilizare.

Rețeaua computerelor vii

Sunt măgulit că există persoane care-mi citesc scrierile. Vă mulțumesc tuturor!
Dar pentru întrebarea din postarea precedentă chiar mi-aș dori răspunsuri de la voi. Am putea iniția polemici.
Vă rog chiar să-mi adresați întrebări legate de filozofie, științe comportamentale, psihiatrie!
Numai prin participarea voastră acest blog ar putea deveni viu.
Cu siguranță că mai multe creiere conectate prin preocupări comune, pe teme variate, vor realiza o rețea de computere vii. Nu costă nimic, doar puțin din timpul fiecăruia.
Marile idei au luat naștere în agora.
Propuneți teme spre dezbatere!
Hai să medităm împreună!

Miliarde de dumnezei

    Vă place lumea în care trăiți? Fie că da, fie că nu, vă rog să-mi răspundeți la o întrebare:
    De ce aduceți pe această lume copii, fără să-i puteți întreba în prealabil dacă și ei își doresc?  
    Vreau răspunsul vostru personal și nu cel pe care l-ați adoptat în scop protectiv, pentru a suporta povara de a fi Dumnezeu.
    Eu nu am un răspuns la această întrebare...

   Și el cere răspunsul!

Jumătatea lipsă

Îmi lipsesc mâinile tale
de când le-ai tăiat de pe trunchiul meu,
privându-mă de-atingeri
ce le credeam posesiuni
ereditare.
Mi-a rămas gura deșert
și buzele de sticlă ciobită
de când s-au împrăștiat norii de ploaie
ce se adunau doar în prejma sărutului tău,
ce a plecat schimbându-mi clima.
Mi-s obrajii brăzdați de apă marină
ce sapă albii în epiderma crispată,
de când adierea respirației tale
evaporă alte tristeți.
Asimetria patului nostru
își caută-n zadar liniștea.
Perna ta are cearcăne de nesomn,
în așteptarea unor pleoape
de mult plecate.
Oglinzile din casă
refuză să mai reflecte
o realitate în care nu ești și tu
- nu-mi mai văd chipul.
Mă doare-o jumătate,
cea pe care n-o mai am.
Jumătatea rămasă e amorțită
de-atâta morfină pentru doi.
Nici să mor nu voi reuși
cât timp inima mi-este la tine.
Mi-ai lăsat osândă
pentru aroganța
de-a fi crezut că întregul
trăiește ca buruienile,
în nepăsare.

Vincent James Pia - "Sleeping Alone"

Iluzia trecerii

- Cine ești tu?
întrebat-am timpul.
- Sunt umbra zbuciumului tău,
ecoul transformării ce oftează,
răspuns la întrebarea ce scrutează,
mi-a răspuns el.

- Te rog să te oprești! i-am spus
și timpu-a replicat:
- Metamorfozei tale
numai oglindă-i sunt.
Păpușă-s doar,
tu ești un păpușar.
De vrei ca eu să stau,
oprește goana ta.
Nu-mpinge fericirea
până mâine.
Iubește-acum,
uitând de existența mea
și slugă-n nemișcare
doar ție îți voi sta.

         Andrew Judd - "Hands of Time" 

Baloane de săpun

Ne expirăm ritmic sufletul
pentru a umple lumea cu
baloane de săpun
pe post de atmosferă.
Suflăm în globuri fragile
ce reflectă convex
sufletele noastre concave
de-atâta suspin.
Suflete găunoase.
Suprafețe de spumă
cu viață de-mprumut
oglindesc subiectiv,
trăind hoțește
distanțele dintre noi.
Respirăm neatenți.
Te rog,
inspiră cu grijă,
să nu-mi iei aerul din
nălucirile rotunde.
Umflăm baloane de săpun
cu suflete ce ni se par prea dense.
Ne mărunțim duhul
și-l îndesăm tenace
în forme ce-și doreau un fond.
Nu te mai văd
de-atâta tensiune...
superficială.

De azi nu voi mai respira.
N-am să-mi mai pun esența
în adăposturi efemere.
După moartea lor
iluziile sferice
sunt tentate să lase
răsuflarea nepăzită,
în calea tuturor.

Miresei mele

Trezește-mă la noapte
c-o ploaie de șoapte.
Îngână-mi cu glasul stins
taina ta de necuprins,
ce păstrează-n loc ferit
drum spre suflet rătăcit.

Udă-mi cu silabe gândul.
Dorul s-a jucat arzându-l.
Fă-mi, te rog, aleanul scrum
și-apoi să-l arunci în drum,
pe cararea dintre noi,
să-mpărțim dorul în doi.

Dă-mi cuvintele tăcute,
care încă nu-s făcute,
să le-arunc într-o idee
și-oi avea și eu o cheie.
Cheia sufletului meu,
rătăcit în zori mereu.

Cântă tu cu praf de stele
s-alungi gândurile rele.
Cântecul s-astupe gura
lumii ce-și revarsă ura
care umple cu venin
tot ce vede că nu-i plin.

Lasă-ți inima să zboare,
știi că-n zbor nimic nu doare.
Las-o să plutească lin
să-mi arate cum să vin
să o iau la mine-n piept
ca s-o pun la locu-i drept.

Mâine tu-mi vei fi mireasă
și-n sfârșit avea-voi casă,
pentr-un suflet fără loc,
mereu fum, dar fără foc.

Casa ne va fi-ntre stele,
pruncii alintați de ele.



Samsara

Vezi norul acela stingher
care nu plouă niciodată?
E apa ce-a zburat dintr-o baltă,
fiind bolnavă de inimă rea.

Călcată-n picioare mereu,
balta făcuse depresie.
Mersul hotărât al proștilor
îi tot amesteca gândurile umede
și-i fragmenta sentimentele stătute,
făcând-o să stropească fără noimă.

Fiind un doctor fără arginți,
vântul i-a propus bălții eutanasierea,
ca soluție antidepresivă.
Acceptându-și evaporarea,
s-a trezit reîncarnată într-un nor.

Vezi norul acela stingher
care nu plouă niciodată?
Se-ascunde de-o moarte,
ce-ar putea să-l reîncarneze
din nou... în baltă.



Lumi reciproce

Eu nu exist în absența ta.
Tu nu exiști fără prezența mea.
În mine e o lume ce te conține pe tine.
Doar acolo poți fi.
În tine este o lume ce mă include pe mine.
Doar acolo pot fi.
Sunt ce ajung la tine.
Ești ce ajungi la mine.
Am nevoie de prezența ta pentru a ști dacă sunt.
Ai nevoie de prezența mea pentru a ști dacă ești.
Sunt doar ecoul ce-l produc în tine.
Ești doar ecoul ce-l stârnești în mine.
Ne suntem sisteme de referință.
Ne suntem lumi reciproce.

Dumnezeu avea nevoie de confirmare... de aceea s-a înmulțit ciobindu-se.
Singularitatea și-a născut martori spuzind nimicul cu prezențe... prezențele noastre.
Împreună suntem El.
Doar împreună.
Te confirm.
Mă confirmi
... Îl confirmăm.
Cu siguranță am o fărâmă de Dumnezeu ce se caută în tine.
Cu siguranță ai o fărâmă de Dumnezeu ce-și caută sensul în mine.
Suntem fragmente de Creator.
Ești ca să fiu.
Sunt ca să fii.
Suntem ca să fie...
De ce te temi?

                       Michelangelo - "Creation of Adam"

Voodoo

Iubito, în bezna nopții care vine
să stai la margine de pat.
Uită de urma mea pe pernă.
Voi fi și eu prin preajmă, dar ca o vrajă,
ce-ți va oferi fiori.
Nu-mi aștepta trupul vulgar
să te strivească banal, carnal.
În noaptea asta te voi poseda cu gânduri.
Șoaptele mele de-nceput îți vor dilata sinapsele
ce vor înota în endorfine.
Vor urma vorbe vechi, știute de doar de vraci,
stridente pentru simțurile comune, frigidizate pudibond.
Dar tu nu ești comună, fiindcă ești doar a mea.
Te voi mângâia cu gânduri păcătoase rostite sacadat,
sincopal, tribal, tandru și apoi brutal
Idei nerușinate fi-vor pentru tine buze umede
gustând din locuri ce nu sunt de găsit
decât în minți ce cad spre Infern
Te voi penetra cu aforisme indecente în așternutul nemișcat.
În povestea ce-o voi depăna ritmic în tine
vei găsi răspunsuri la-ntrebări puse doar în gând.
Nici nu vei ști de unde vin cu-atâtea paragrafe erecte,
lungi, fără semne de punctuație și totuși pline de-nțeles.
Mă vei ruga să termin mai repede de recitat,
gemând ajunsă deja la final de volum.
Vei adormi visând numele autorului acestei nopți,
ce scrie file menite a fi arse pe rug.

Salvador Dali - "Galatea of the Spheres"

În absență

Te rog, vino în
grădina cu flori fără nume,
sălbăticită de neglijența mea.
Să vii să mă-ntâlnești
când nu sunt acolo.
Sigur îți voi fi pe plac.
Vorbele mele nerostite 
vor mângâia
timpanul tău pudic.
Umbra mea absentă
îți va da fiori.
Pentru că te va pipăi
doar vântul
mă vei găsi tandru.
Mirosul florilor fără nume
îți va sugera
un trup încă neatins,
așteptând pentru tine.
Vei degusta
polenul plutind între flori
și-atunci vei spune
că sunt dulce.
Te vei îndrăgosti
de prezența
absenței mele.
Să știi sigur
că nu-mi voi deranja
absența mea
perfecta.
Sunt fericit
că mă vei avea
cum mă vrei.
Sunt trist
că nu te pot avea
cum sunt.

                              Robin Weiss - "Garden Chairs"

Infidelitate

Oamenii își aduc aminte cu plăcere
de copilărie.
Copilăriei nu-i face plăcere să-și amintească
de oameni,
pentru că toți au folosit-o un timp
și apoi au abandonat-o.

Giovanni Bragolin

A gândi, gândire

Te rog să taci.
Lasă-ți gândurile
gânduri.
Nu le umple de salivă
și nu le scuipa-n mulțime.
E plină lumea de-nțelepți
expectorând cunoaștere
spre amfiteatre suprainfectate
cu noutăți expirate.
Nu s-a născut încă limba
în care tu deja gândești.
Nu-ți mai sonoriza ideile
pentru că le umilești.
Odată ce le dai glas
ele devin zgomot
pentru cei ce le ascultă.
Ascunde bine
transpirația cugetului tău.
N-o șterge.
Mototolește-ți momentan ideile.
Învață-ți doar copiii,
însă numai pe cale genetică.
Aceștia să facă la fel.
Și-ai lor copii
... mereu la fel.
Gândurile-ți vor traversa timpul
ascunse-ntr-un colț de ADN.
Până la urmă vor ajunge
în lumea ce va dori averea
dintr-un morman de gene
netraduse încă.
Și le va traduce.
Tu ia-ți o vacanță
pe toată durata vieții.
Și te rog,
taci!

 

Cai verzi pe pereți (variantă revizuită)

Ai tot așteptat în prag de suflet să-ți dai verbul a fi unui substantiv anume.
Ai suferit că nimeni n-a venit la întâlnirile știute doar de tine.
Îți savurai insomniile pline de vise verzi.
Tânjeai după un apel telefonic de la un anume număr. Era nealocat și așa e și acum.
Rosteai mereu un nume propriu. Un nume propriu... nimănui.
Doar ecoul îți răspundea milos, din obișnuința lui de-a nu dezamăgi pe nimeni.
Te-ai resemnat, halucinând un doliu și l-ai udat cu lacrimi concrete.
Îți este dor de cel ce n-a fost niciodată.

Te rog, ia-mi mâna și hai afară din tine.
Să știi că acei cai verzi despre care ți s-a tot vorbit, există. Erau ai tăi.
Lasă-i! Lasă-i pe pereți! Și doar pe pereții altora.

Mihai Marcu - "Cai verzi pe pereți"



Gelozie

Un răspuns ucide o întrebare
pentru că îi urăște acesteia
libertatea de-a putea alege
și-un alt răspuns.  



Miraj

Când a-nceput să plouă
mi-am vândut umbrela.
Când s-a lăsat frigul
mi-am amanetat paltonul.
Când soarele topea asfaltul
m-am uitat sever
la cea mai vizibilă stea diurnă,
și i-am cerut despăgubiri
pentru aleile desfigurate.
Atunci mi-am luxat o gleznă
la nadir,
holbându-mă spre zenit.
Șchiopătatul m-a-nvățat
cum e goana infirmilor.
Când a-nghețat drumul
mi-am lăsat bocancii
la căldură, lângă foc
și am plecat desculț
spre Laponia,
după cadouri.
Am căpătat o grădină
de trandafiri
la prețul unei perechi
de mănuși.
Să știi că Moș Crăciun
nu dă cadouri,
ci vinde doar
la preț redus.
Cu palma nudă
am smuls spinii,
să știu dacă-și merită
faima de pretorieni.
Și-o merită.
Așa am oferit educația necesară
simțurilor mele sălbatice.
Erau gata pregătite
să te-ntâlnească pe tine,
cea povestită.
Fiu al ploii,
pornit de nicăieri
și indreptându-mă
spre niciunde,
am ajuns la-ntâlnire,
îmblânzit.
Dar prea devreme...
Am sosit la tine,
înaintea ta.



 Octavio Ocampo - "Visions of Quixote"

Androgin

Aș vrea măcar pentru o zi
și neapărat pentru o noapte,
să fiu concomitent
atât femeia mea
cât și bărbatu-ales de ea
să-i jure în cuvinte fapte.

Amușinând cu simțuri femeiești
când stau lasciv la mine-n brațe,
aș ști în suflet androgin
care cuvinte gâfâite cald
sunt definiții de trăiri
și care sunt doar niște hoațe.

Cu estrogeni analizând
testosteronicul din mine
există riscul de-a găsi
un găunos și falic sine,
ce-ar face și-un pietroi din drum
să crape de rușine.

De-o fi să vină ziua mult dorită,
primi-voi și un masochist cadou.
Eu voi putea să aflu fără dubii
când te gândești la vreun erou
în timp ce mi te-arăți orgasmic
pentru a-mi crește stima mea de bou.

           Edvard Munch - "Man and Woman"

Beție

La noapte mă voi îmbăta cu tine.
Însă voi fi doar eu 
cel ce va bea.
Tu vei privi lucid
cum mințile-mi voi pierde,
sorbind licorile din tine
ieșite abundent
s-adape pofta mea
de dependent.
Încă din pragul casei
sărutul ți-l voi lua, de sete.
Te voi ruga să te așezi comod,
s-aștepți să-mi fac curaj
să trec la băuturi concrete.
După-nserat voi pune gura
pe ochiul tău
cu iris speriat,
iar limba-mi va aduce
tot plânsul adunat
de-atâtea aventuri caduce.
E tare lacrima sărată,
fiind din sentimente
un ultim distilat.
E numai bună
să-mi stârnească pofta
să beau și altceva...
să fac păcat.
În miez de noapte-ți voi deschide sânii,
să gâlgâi sucul rezervat
pentru acel copil posibil,
care daca ti-ar crește-n pântec
ar ști c-am fost tare-nsetat.
După lichidul prohibit
ce ți-l voi bea ca un păgân,
nu voi mai ști ce-i aia frică,
voi fi ca un sugar ce te posedă
crezând că-ți e stăpân.
Sudoarea de pe pielea aburită
ți-o voi sorbi spre zori
cu limba suferindă.
Apoi lăsa-voi neantul
în brațe să mă prindă.
De vei dori apoi să bei și tu cu mine,
e de ajuns să guști din vicios,
de umăr să mă muști frumos,
voi sângera capricios
și vei cădea pe loc răpusă
de o beție
cu gust incestuos.

Takato Yamamoto - "End of Crazy Love"

Nocturnă

Dacă mă iubești,
să-mi dai de veste
numai
dacă-i noapte.
Să-mi scrii în șoaptă
pe timpan,
cu litere mici,
slove din inima ta.
Să fie șoapte
ce dau viață
fluturilor pictați
pe matase.
Mătase
ce dezbracă
o gheișă.
Respiră-mi taina ta
direct pe piele
și vei vedea în întuneric
fiori și carne
arzând.

Dacă ma iubești,
noaptea buzele
să-ți fie arc
tremurând în așteptare.
Așteptarea clipei
în care să-și lepede
săgeata otrăvită
de dorință.
Astfel să mă străpungi.
Să-mi intri
otrăvită-n carne,
să-ți mor
de dorul tău.
Doar noaptea.
Doar tu.

Dacă mă iubești,
nu mă iubi
în plină zi,
pentru că-ți voi fugi.

                                    Debra Hurd - "Night City"



Lonely bride

La nunta lor
a fost doar ea.
Erau un mire lipsă
și-o mireasă,
ce au jurat în fața popii separat
că au să facă împreună casă.

Cei care-au fost mireni
la nunta unicat
s-au minunat
... dar doar o clipă.
Vinul fiind și mult și bun,
ei au lăsat să plece-n zbor
o pasăre c-o singură aripă.

În anii ce-au trecut de-atunci
un mariaj perfect s-a scurs,
mireasa rămânând mireasă.
Trăindu-și conjugala viață lin,
Orgasme-avut-a ea din plin
Solilocvând semeț... la masă.

Azi au murit și el și ea.
Foștii mireni venit-au iar.
Acum... să plângă locul
ce morții l-au lăsat pustiu.
Vinul fiind și mult și bun,
privesc o groapă ce înghite
un solitar sicriu.

                         Tommy Cavarela - "Lonely Bride"





Animal hăituit

Alerg fără odihnă
încă de când mi-au dat startul
drept cadou.
A fost răsplata
oferită de ursitoarele mele
pentru rezultatul excepțional
obținut la testul Apgar.
Nouă luni
mi-am ros coatele
pe băncile unei biblioteci gravide,
pentru a-mi obține licența
de expulzie dintr-o universitate
unde fusesem înscris
datorită unei întâmplări nefericite.
Ruperea unui prezervativ.
Păcat e că nu-mi amintesc
gustul cărților înghițite
pe vremea când respiram
ca peștii.
După ce am absolvit
summa cum laude
studiile intrauterine
m-au scos în lume
și de atunci tot gonesc,
întrebându-mă de ce.
Azi am aflat.
Fug de destin.
Pentru că încă mai pot.
E singurul privilegiu
al alergătorului de nevoie.
Cât timp alerg
pot să mă dopez
cu liber arbitru.
Când simt că obosesc
accelerez ritmul.

           Carl Anton Joseph Rottmann - "Marathon"

Exclusivism

Moartea e o doamnă plină de ifose, care vine la întâlnire numai când vrea ea.
Nu insista... s-ar putea să-ți șteargă numele din agendă!

Când mi-a secat izvorul lacrimilor
plânse pentru a uda o depresie uscată,
m-am simțit trădat visceral.
Părea că nu mai am rost
în propria-mi suferință.
N-am înțeles
de ce nu sunt lăsat
să fac în continuare figurație
în propria-mi dramă.
Rămas fără ocupație
mi-am privit mai atent venele
si văzându-le albastre
am gândit că suferă și ele.
Atunci le-am dat lor ocazia
să manifeste umed.
Dacă lacrimala glandă
mă făcuse de rușine
tăcând în fața durerii,
mi-am îndemnat venele
să împroaște cu respect
în fața unei maladii capricioase.
Le-am mângâiat cu briciul,
arătându-mi astfel solidaritatea.
Le-am șoptit ascuțit
îndemnul de a se manifesta
bocind în șuvoi
de hematii.
Nu contează cum,
baltă să fie!
Și ce-au mai plâns!
Și ce-au mai curs!
Pănă s-a înnoptat
în miez de zi.
Când a revenit lumina
eram tot trist
tot fără lacrimi,
singur și fără hemoragie.
Am căutat avid cu privirea
un robinet,
în speranța că poate picură.
Am auzit un tânăr cu ochelari
spunându-i altuia:
"Ți-am spus eu că
pe proști nici moartea nu-i suportă...
preferă deșertul,
nu bălțile".

 aaViPiR - "CUT"

Fără voie

Ca o frunză ruginită-n așteptare,
spre surorile sale
putrezind.
Ca o ploaie
printre culori
răsfirate didactic.
Ca o noapte
peste o zi.
Precum cerul
în ocean,
dându-i importanță
orizontului.
Ca o pară
mălăiață.
Ca un măr copt,
ce-i face loc
unui Newton
în istorie.
Ca o stea
de care se agață
dorințe.
Ca un înger
care a-ndrăznit
a pofti.
Ca zăpada
de pe un pisc
prea semeț
pentru a suporta
veșmânt pe umeri.
Ca un copil
după primii pași.
Așa mă prăbușesc și eu,
maturizându-mă.
Fără voia mea.

 David Dunlop - "Water, Autumn's Mirror"

Deșertăciune

Pe insula noastră,
unde încă doar eu
mă mai agăț de viață,
totul e nerușinat
de festiv.
Soarele se-aprinde-n ape
și seara, umed
el se stinge-n mare.
Rafale de ploaie 
mă-mbrățișează tandru,
cu compasiune amniotică.
Vântul, ce mi-a devenit
fidelă slugă,
mi-aduce mereu
arome dulci sau picante
din locuri de după
orizont.
Femei de ciocolată
răscolesc nisipul
cu mersul lor legănat
încercând să-ți semene.
În fântâna
de lângă jilțul meu
apa s-a prefăcut
în absint
și-ncearcă să-mi aducă uitarea.
Ce banchet pentru simțuri
oferă insula
în absența ta!
Să știi că n-a ținut
nici o zi de doliu
după ce-ai plecat!
Încearcă să mă amăgească,
spunându-mi că există
viață chiar și...
după tine.

GeApEr - "Bright Emptiness of Future" 

Păcătoasa mea

În toate rugăciunile mele,
îi cer lui Dumnezeu,
să te lase să rămâi păcătoasă.
Îți ador păcatul minciunii,
când îmi spui că mă urăști.
Te iubesc așa cum ești, o hoață
care-mi fură ore de somn,
lăsându-mi în loc
spasme-n secunde.
Iubesc că mă alungi,
atunci când fericirea ta
mă doare mult prea tare.
Mândria mă sugrumă când
ucizi cu privirea ochi de femeie,
lăsați nerușinat pe ochii mei.
Te ador când mănânci carne crudă,
în postul celorlalți.
E carnea buzelor mele, flămânde și ele
de-un păcat
Te doresc păcătoaso!
Dacă nu te-ai mai macula pentru mine,
ți s-ar oferi repede o pereche de aripi,
pentru a mă părasi în zbor de înger,
pentru niște sfinți plictisiți,
sătui de-a mai fi cuminți.
Atunci, ar trebui să sărut o icoană nouă,
ce umilește icoane vechi, pline de-un nou păcat,
păcatul de-a fi întârziat prea mult,
pe-un perete.

Tămăduire

Dacă vrei să plângi,
aşează-ţi capul pe umărul meu
şi plângi!
Dacă nu poţi să jeleşti
prin cuvinte,
lasă-ţi lacrimile să-mi curga
pe piele
şi să-mi suspine ele!
Stropii tăi săraţi
îmi vor intra în trup
şi se vor dilua
în sângele meu.
Apoi eu îmi voi cresta
palma stânga
cu un cui.
Îţi voi mângâia
cu mâna rănită
obrajii umezi
de-atâta suferinţă.
Poate că sângele şiroind,
cu gust de vârf de lance,
îţi va speria lacrimile
şi le va convinge
că nu au motiv
să-ţi mai plece
dintre pleoape.
Asta e tot
ce pot face.

Giovanni Bellini - "Lamentation over the Dead Christ"

Antieroul

    Regulile de comportament social acceptate de majoritate definesc conduita umană normală.
    Neluând în calcul teribilismul adolescentin și post-adolescentin, adresez următoarea întrebare: cine și-ar dori copilul mort pentru binele altora (exceptând-o pe mama lui Ștefan cel Mare) sau cine dorește să-și lase copiii orfani, dându-și viața pentru binele obștei?
    Îmi îngădui să dau un exemplu particular de erou:
    "Un soldat aflat în prima linie a frontului așteaptă îngrozit, sub ploaia de glonțe inamice, comanda șefului de pluton de a deschide și el focul. Comanda întârzie, din considerente strategice. După un interval de așteptare care soldatului i se înfățișeaza ca o veșnicie, acesta cedează psihic și deschide focul fără ordin de la șef. Rafala sa imprevizibilă decimează toți dușmanii". Iată-l pe soldatul meu devenit erou.
    Îmi mai permit să spun și că "fronturi" asemănătoare celui descris de mine pot fi întâlnite și pe timp de pace (dacă există într-adevăr vreodată pace) în viața fiecăruia.
    Orice om obișnuit pus în situații extreme poate deveni erou.
    În altă ordine de idei, individului mediu standard (omului normal) nu-i mai plac eroii după ce aceștia si-au facut treaba de eroi. Nu-i vrea prin preajmă pentru că-i crează "complexe". Nu-și poate bea liniștit berea, stând placid și înțelept pe terasă la soare. În acele momente "extatice" îl preferă pe erou așa cum își preferă și băutura favorită: rece, cu spume la gură și pe masă.
    În lumea normală condiția eroului aflat încă în viață e mizerabilă. Post-mortem... numai de bine.

“Gilles Tran© -Shopping agressif“

Limită

    Considerându-mă un mare atlet, m-am înscris la un concurs de viteză dintr-o competiție specială. Mi-am permis arogant să concurez cu lumina. Sloganul întrecerii era: "Cine ajunge primul la soare?" Ei au aprins un bec, iar eu am început sa alerg, apoi sa zbor, iar dupa patru minute mă ondulam corpuscular, cot la cot cu o rază de lumină. În al șaselea minut, când aveam deja soarele în față și concurentul în spate, un agent de circulație a luminii m-a tras pe dreapta pentru a-mi întocmi un proces verbal.
    Atunci mi-au suspendat definitiv permisul de liberă visare. Motivul: "Depășirea limitei maxime de speranță îngăduită omului".

Noaptea minții

Mi-am dormit viața
de până acum
și m-am trezit în niște zori.
Zorii de după noaptea minții.
Avusesem un coșmar.
Primul și singurul.
Am trăit dormind
fără vise.
Zeci de ani.
La deșteptare
mi-au fost prezentate
realizările vieții mele.
Care viață?
Cea dormită.
Când am început
să privesc în jur,
brusc m-a cuprins o durere.
Durerea tuturor simțurilor.
Și cea a bunului simț.
În jurul meu majoritatea râdea.
Am observat și oameni
care se văitau.
De durerea ochilor loviți de discromii,
a urechilor zdrelite de cacofonii,
a nasului asaltat de pestilență,
a limbii apăsate de pelin,
a pielii mângâiate cu spini.
Nouă, suferinzilor
ne-au spus ca așa e la trezire.
M-am gândit să mă culc la loc
și să mai dorm
câteva nopți polare
pentru că noaptea,
în somnul fără vis
mintea nu doare.

Francisco Goya - "The sleep of reason brings forth monsters"

Iertare

    Omul, indiferent de rasa, sex, religie, nationalitate, fiind creatia lui Dumnezeu ii cere acestuia in toate rugaciunile sale indulgenta. In mod ciudat acelasi om este cea mai neinduratoare fiinta de pe pamant, cand vine vorba sa ierte el.
    Solicitam imperios ca sistemele de justitie de pe tot cuprinsul pamantului sa ia in calcul, atunci cand se pune problema de a face dreptate, "prezumtia de nevinovatie". In schimb cand judecam noi, dupa morala noastra personalizata, nu dorim justitie ci "sange". Noi, oamenii, nu iertam cu adevarat niciodata. Din contra, din tenebrele sufletului nostru pornim intotdeauna de la "prezumtia de vinovatie". Cum altfel am ranji doct, debitand ziceri de tipul: "Cine fura azi un ou, maine va fura un bou" sau "Lupul isi schimba parul dar naravul nu".  Tot noi am inventat "Razboiul sfant".
    Adeseori omul il sileste pe seamanul sau sa greseasca si a doua oara, spunandu-i semet, cu aer de arhanghel, celui care-si cere umil iertare: "Sa te ierte preotul, nu eu!"
    Ca o incununare a unei gandiri umane "juste", creatia suprema a Domnului nu reuseste intr-un final sa se ierte nici pe sine insasi.
    Doamne... eu cred ca te odihneai in ziua in care ai creat omul, nu intr-a saptea zi!

Édouard Debat-Ponsan - "St. Bartholomew's Day massacre"  

Un mod de viata

Pune-te in scoarta unui copac,
Ce-asteapta sa fie taiat
Pentru a nu mai sta
In calea unui drum spre casa!
Imagineaza-ti
Un mod vegetal de viata
Cu frica de-a fi alungat
De pe pamantul tau,
Pentru a lasa loc
Unui drum ce uneste
Pamanturile altora!
Aflat in postura
De-a face fotosinteza,
Mai poti spune NU?
Ai inteles
Ce-nseamna sa existi vegetal
Prea mult timp?



Constiinta - 2."De ce?"

    In limbajul comun se fac adesea confuzii in ceea ce priveste termenul constiinta.
    Cea mai frecventa este cea a folosirii acestui cuvant pentru a defini starea de constienta. Acesta din urma este starea de veghe (sau vigilitate) in care se afla orice fiinta ce poate raspunde printr-o reactiune la o actiune din mediul extern sau intern. Cainele meu este contient o mare parte din zi.
    O alta confuzie este cea cu notiunea filozofica de constiinta morala sau simplu morala. Morala poate fi religioasa, sociala, etnica etc. Aceasta este cutuma.
    Constiinta (de sine), cea despre care scriu eu, este un mod de a fi in lume. Este acel mod in care esti capabil sa pui o intrebare cruciala pentru evolutia independenta. Aceasta intrebare este "De ce?".
    Interogarea de mai sus este esenta existentei omului genetic invesmantat cu constiinta.
    Raspunsul la "De ce?" poate da nastere intregii game de trairi umane: bucurie, tristete, iubire, ura, revolta, reactivitate sau pasivitate. De asemenea cu aceasta intrebare se deschide "frontul" meditatiei umane si al angoasei aferente.
    De ce m-am nascut acolo si atunci? De ce accept sa traiesc?
    De ce scriu?

"Ganditorul de la Hamangia"

Oximoron

Mi-e viata calma ca un uragan.
Am liniste deplina ca un clopot
Ce bate-n zi de sarbatoare,
Iar noaptea am odihna
Unui peste
Ce inca mai traieste
Pe uscat.
Sa pot sa dorm,
Nevoie de amfetamine am.
Eu cand cobor,
Cobor la deal
Si urc semet
Doar in prapastii.
Zilele toate-mi sunt senine
Cu cerul vesel colorat
De norii plumburii ce stau sa curga,
Iar apa-mi lasa-n gura
Mereu gustul uscat.
Mananc numai bucate-alese,
Care-mi starnesc invariabil foamea.
Eu rad mereu
Si-apoi, sa nu starnesc invidii,
Inghit cate-un Prozac.
[...]
Fiindca va iubesc,
Nimic nu va doresc!

Constiinta - 1.Omul genetic si constiinta

    In primul moment de dupa expulzia completa a foetusului din cuibarul sau uterin apare pe lume
omul genetic nud. Acesta este stadiul primordial al omului pe pamant si este unicat. La sfarsitul parcursului vietii lumesti il regasim in forma omului cu constiinta de sine.
    Constiinta propriei individualitati se defineste lent - progresiv si este intr-o dinamica permanenta. Constiinta de sine este vesmantul omului genetic. Vesmantul este particularizat la randul sau pana in cele mai mici detalii, fiind unic pentru fiecare in parte. La fel ca orice haina si aceasta poate fi mai subtire sau mai groasa, cu textura mai fina sau mai rudimentara, clasica sau la moda, in culori pastelate sau mai stridente etc.
    Constiinta ne deosebeste pe noi oamenii de cimpanzeu, nu inteligenta.

Steve McIntosh - "The spiral of development in consciousness and culture"

Punctul triplu al apei

    Intr-un anumit punct al vietii sale, apa are trei pareri complet diferite despre fiintare. Acestea coexista in armonie. Atunci, apa se accepta pe sine insasi si visatoare, cu capul in nori si rece, in indiferenta cristalina si vesela, stropind cu glume ude. Ar putea fi asa o vesnicie. Punctul s-ar transforma pasnic intr-o linie.
    Nu exista nici un moment in care omenirea sa-si accepte senin pareri diferite despre viata. Mai multe forme de agregare ale acesteia, aparute odata, ii pun in pericol existenta. Ce sa mai vorbim despre eternitate?
    Fiti ca apa! 



    

Mărul meu roșu

Mi-am cumpărat un măr roșu,
unul singur.
Încă mai amânam placerea gustativa,
delectându-mă vizual.
Admiram roșeața mărului meu roșu,
prin globii mei oculari.
Când ai intrat în cameră te-am întrebat
cum se vede roșeața mărului meu roșu
prin globii tăi oculari.
Ai zâmbit, mi l-ai luat din palmă
și ai mușcat,
privind indiferent roșeața
mărului meu roșu.
Apoi mi-ai spus in fugă
că e dulce.
Nu mi-ai răspuns totuși la intrebare,
lăsându-mă cu o obsesie:
Roșul meu o fi semănând cu roșul tău?

Gemeni

Sunt geamănul meu.
Dublură-mi sunt, un eu și-un replicat.
În timpul facerii, lăsat-a șugubățul zeu
pe lume, doi frati si-un sine de revendicat.

Și Polux, dar și Castor ființează-n mine
doi buni amici, complementari.
Pe pajiște de suflet larg se simt ei bine
fiind pe rând ai vieții mele făurari.

Se mai și ceartă, dar se impac-apoi,
au viața mult mai scurtă fiecare
fiindcă o împart complice-n doi,
negându-mi dreptul sufletesc la relaxare.

Mă-ntreb, femeia mea ce simte?
În viața ei stau derutant,
ziua la masă soț cuminte,
iar noaptea-n așternut, nerușinat amant.

Existenta bipolara

O fi si-o viata de apoi,
Care cu miere sau cu smoala asteapta
Si dupa viata muritoare noi
Vom da socoata dupa fiecare fapta.

Dar cat traim cu carnea drept povara
Si-o folosim in scop de adapost
Al unui suflet, fie iarna fie vara,
S-astepti pedeapsa dupa moarte, n-are rost.

Cat suntem vii in asta lume
Traim pe rand si-n Iad si-n Paradis.
Luand decizii rele sau mai bune,
Interschimbabil e cosmarul cu-n extatic vis.

Cat noi suntem pe-acest pamant
N-avem nicicum o viata liniara.
Ne ducem traiul spre mormant
Avand o existenta bipolara.



"Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii"

Nu ma ajuta!
Imbatranesc si singur,
Fara munca ta.

George Cooke - "Patrick Henry arguing the Parson's Cause at the Hanover County Courthouse"

Imaginatie

Imi place sa ma joc cu-a mea privire
Pe cerul noptilor senine,
Sa-ntrezaresc doar formele virgine
Ce nu provin din amintire,
Fiind create personal
In creierul occipital.

Si tu te poti uita naiv la stele
Ce-s rasfirate-n bolta arbitrar,
Esti liber sa le-asezi particular
Creand simboluri diferite de-ale mele.
Inchipuirea noastra-i oferita dedicat,
Ferindu-ne astfel de-un plagiat.

Sa stii ca totusi eu furat-am un reper,
Afland ca-i folosit de-o vesnicie.
Punct cardinal l-am luat sa-mi fie mie,
L-am memorat si are doar un rost pe cer,
Sa nu ma pierd in lumea mea imaginara,
Privesc lucid doar steaua tuturor polara.



Acasa

Este un dar divin
Sa ai un strop de apa
Intr-un pustiu arid,
Ce vede dusmanos fantana
Atunci cand ea se sapa.

La fel, e-o binecuvantare
Cand oaza ce-o visezi
Fiind a ta pe veci,
Cu suflete sa fie plina
Si nu cu nestemate reci.

Cuvantul pronuntat banal de toti
Tu pentru tine-l lasa
Sfant nume propriu
Sa-l rostesti, doar cand revii
Din drumuri lungi... Acasa.

John Atkinson Grimshaw - "Going Home at Dusk"

Feminin

De la-nceputuri fost-au printre noi fiinte
Ce au sortite varii masti venetiene.
Acestea nasc in muritori fierbinti dorinte,
Obsesii ce devin ades cotidiene.
Astfel frumosul hotarat-am
Femeie sa se cheme.

Ispita din aceste masti superbe
Coboara-n umeri prin prapastii arcuite
Ademenind lasciv privirile acerbe,
Nascute din dorinte biciuite
De foamea simturilor omenesti,
Ce fost-au mult prea mult oprite.

Si umerii se lauda mai jos cu doua roade,
Mere perechi ce-mbie gales la cules
Maini doritoare, asa cum nu se cade
In regulile scrise mult prea des
De sufletele seci, in ipocritele izvoade.

Iar in aval sta o clepsidra faurita
In slujba speciei, doar temporar,
In rest individual e folosita.
Cand nu e creuzet embrionar,
In acte pline de pacat e-ngaduita.

Iar amfora e vesnic prelungita
Cu doua radacini, pereche,
Ce au o forma mult prea arcuita
Pentru a sta-n tarana veche,
Spre cer fiind directia dorita.

Defectele acestor pamantene creaturi
Constau doar in probleme de vedere
Ce tin de masculinele fapturi
Cu un orgoliu in cadere.
In rest, frumosul nu are fracturi.

Cevdet Gokhan Palas - "Black and White Portrait of Naked Woman in Venetian Mask"



Nimic nou

Privesc oceanul tulburat
Si stau in ploaia care-l plange.
Gandesc ca totu-i suprasaturat
Intr-o imagine in care
Batranul timp e obligat
Sa puna iar in scena lucruri vechi,
De dinainte de-a fi fost chiar el creat.

Este si azi ca ieri,
Va fi si maine-un azi,
Soarele-o scapa seara de poveri
Pe o batrana cu paduri de brazi.
Lasand-o fara umbrele desarte,
Ea poate sa auda ancestrale soapte
In linistea ce vine din abis in noapte.

Din tot ce facem si-am facut
Nu e in fond nimic original.
Traind iluzii intr-un mod placut
Noi imbracam in forme doar
Un mult prea repetat trecut.

O noutate fost-a numai la geneza
Cand printr-un vuiet s-a spus tot.
De-atunci noi ne tot repetam
Cu fala si cu importanta,
In mod asiduu cugetam
Si-aducem lumii redundanta.

                       Brianna Martray - "Samsara"

Pretexte

Ne cautam pretexte sa fim buni
Si sa zambim, ranjind unul la altul.
Ne dam binete printre dinti
Si fiecare-si spune-n gand
Ca-i singurul cu locul printre sfinti.

Avem nevoie de motive indicate
In calendare sfinte sau comerciale,
Ca sa ne bucuram in mod organizat.
Spontana dragoste sau mila
Sunt critic remarcate ca un plagiat.

Tu poti in fiecare dimineata
Iesind din lumea lui Morfeu,
Sa ai motiv de sarbatoare,
Sa le zambesti la toti cu ochii,
Stiind ca azi o sa urmeze
Inca o zi din viata trecatoare.

                 Donald Zolan - "Tiny Treasures"