E o noapte de vară.
Plouă peste un oraș.
Norii cenușii sunt darnici
și după canicula de azi,
nu lasă deshidratată nici o stradă.
Pe cea cu felinare roșii
apa se așază fără rușine.
Stropii, veniți în grup,
pipăie trupuri tinere, libere,
disponibile.
Fetele cu fuste scurte,
roșii, oranj, galbene, verzi,
albastre, indigo și violete
râd polifonic, dezvelind
dinți albi printre buze pline.
Apa, ce cade de-acum în șuvoi,
reface imaginea nudă a unor
sâni ce se ascundeau sincer
după bluze ipocrite pe uscat.
Mașini opresc lângă trotuarul
plin cu corpuri sfârâind
în ploaie.
Discuții, mai lungi, mai scurte.
Unele pleacă, chicotind la îmbarcare,
altele rămân să facă piruete
în ploaie,
până la sosirea următoarei corăbii urbane.
Cizme, sandale și pantofi cu tocul cui
excită grav asfaltul.
Trivial, euforic, nerușinat
stau fetele ramase încă
pe trotuar.
E parcă înainte de Adam
și înaintea Evei
și-a mărului, fruct ce-a generat
noțiunea de păcat.
Un gang slab luminat
e-ascunzătoarea unei fete
exilate de pe strada cu felinare roșii.
Deasupra ei, mărinimos cerul toarnă
apă de potop.
Șuvoiul coborât din înălțimi
se-amestecă cu fond de ten,
mascara, sclipici și culori de tatuaje
temporare.
Doar plânsul ei e mai înverșunat
decât potopul.
Nu știu de când e încremenită acolo,
sprijinind sfios un perete.
Nu se mai poate întoarce în
Raiul luminilor roșii,
alături de cuvioasele surori.
În lumea ei a săvârșit
un grav păcat.
S-a-ndrăgostit
de un băiat.
