luni, 11 iunie 2018

Parfum de tei

Între galaxii cu gust de dor,
un portal zidit din miros de tei,
stă imprecis, așteptând încet
să înțeleagă unde i-e locul
pe harta lumii de idei.

Unde-i lăsat printre astre
și care-i moment de cădere
pentru o muribundă agitație,
căreia să-i fie nostalgică gravitație,
să-i ducă suspinul în ultima stație.

Dac-ai iubit, te rog să-mi spui
cum ți-ai trăit inspirul cu parfum de tei,
iar eu favoarea ți-oi întoarce
și-ți voi vorbi cum poți trăi și-n toamnă,
dar asta, numai dacă vrei...



sâmbătă, 12 mai 2018

Scrisa mea

stelele scriu
în alfabet portocaliu
pe care eu nu-l știu
de la școală

demult au spus
că am de dus
către apus
o fericire

iubire oranj în praf de stele
în tuș de stringuri și inele
ca nebunia unor iele
ce mult mi s-a dat



sâmbătă, 10 martie 2018

La revedere

Oximoronica-mi perversitate
îmi țopăie pe-un câmp noetic plin cu toate,
cu toate gândurile care tac cuminți,
dar te-ar mușca de-un ochi, dac-ar avea și dinți.

Mă doare însă să te strâng în palmă,
să fac din palmă pumn, plin de sudalmă.
Mi-e bine așa, să fiu un pumn deschis,
să vii să-mi scrii ce ai de scris
și să te duci apoi și să revii,
să-ți fie dor, în palmă doar, să-mi fii.


duminică, 14 ianuarie 2018

Memoria dorului

Mă uit cum ninge iară,
și-un dor impersonal
îmi rupe-n două lumea,
părând acum, în iarnă,
complet irațional.

Mi-e dor de viitoruri
ce nu știu cum vor fi,
dar vreau, când or să vină,
memoria-mi s-o facă
doar cu-amintiri de-o zi.


joi, 28 decembrie 2017

Prinți

                                                                                                                                    Cătălinei

Ieri am vorbit cu cineva drag mie, despre un prinț. Prințul acela avusese noroc de prieteni.
   Astă noapte, somnul mi-a transmis, ca de obicei, că întârzie. Apoi, au început ideile să se ciocnească, în scrâșnet de carambol. Gândurile foșneau mototolite, de parcă erau de ducă. Sinapsele țăcăneau ca izbite de-o dactilografă nebună. Pocneau celulele gliale. Axonii, uscați de nesomn, scârțâiau.
   Mi-am dat seama atunci, că de fapt, mă gândeam la un alt prinț. Unul din alte lumi și alte timpuri. De aceea și toată tevatura mea neuronală. Prințul acesta nu avusese noroc. Începuse să-mi răsune obsesiv vocea lui Horatio: ”Now cracks a noble heart. Good night, sweet prince; And flights of angels sing thee to thy rest”
   Nu se mai putea cu-atâta chin! Îmi voiam înapoi prințul de dinainte de noapte. Am întins mâinile. Am dat însă de-o vulpe, o vulpe înțeleaptă, care mi s-a ghemuit la piept, fierbinte. Avea la ea somnul. Am adormit.



duminică, 24 decembrie 2017

Altă Mioriță

Când noaptea-i mai grea decât plumbul
și ninge cu fulgi de metal,
stau lupi în ferestre cu gândul
să-ți cânte-un colind agonal.

La ușă, acum, nu sunt colindătorii.
Ciobanii tăi îți sunt, chiar ceilalți doi.
Tu nu mai sta ca lașul, moldovene!
plângându-ți soarta de căcat, la capul unei oi.

Ia arma și stai drept, cu fața!
Doar Domnului înalță rugi!
Munteanului și celuilalt tu curmă viața!
Arată lumii că nu ești neam de slugi!



sâmbătă, 23 decembrie 2017

Despre dor

Să-ți spun despre misteriosul dor.
Cum poate arde ca un soare
ș-apoi să plece, fără de culoare,
gonit tenace, de umbra unui nor.

Iubito, să știi, și dorul moare,
gonit de-aici, de timp se pare.
Iar într-o bună dimineață,
un soare luminează cadavrul unui dor,
matern înfășurat, în gheață.