Istoria imi face psihoterapie, bodoganind plictisitor ca-i doar mitologie.
Stati putin sa va povestesc...
Ziua statea arogant si orbitor pe cerul meu. Cand pleca, facea noapte grabit sa faureasca zi pe cerul altuia. De frica sa nu uite sa vina si sa imi faca iarasi zori l-am ridicat la rang de zeu si l-am numit Ra. Si cata mita i-am mai dat! Da, da... eu l-am facut zeu. Impostorul (asta am aflat-o mult mai tarziu) era doar o gramada intamplatoare de hidrogen si heliu intre miriade de alte intamplatoare gramezi de banale particule elementare.
In vremurile copilariei encefalice, intr-o noapte asteptand ca Ra sa imi aduca zorii m-am trezit brusc din veghea mea tampita. Ma trezise protogandul. Prima idee a venit ca o intrebare ce suna astfel: "Si daca nu-i asa?"
Am deschis ochii si am distins din ce in ce mai limpede ca noaptea nu e chiar noapte, ca intunericul lasat de zeu nu e chiar intuneric si ca pe cer este cineva ce gingas ma atinge cu lumina. Era frumoasa, omenesc de carnala, dar lumina ca un zeu.
"Cine esti?", am intrebat.
"Ibovnica zeului tau, Luna ma numesc, prostutule. Te tot asteptam sa te trezesti!", mi-a raspuns senzual ca o gheisa.
"Daca ne vede... sa fug!"
"Taci... taci! Nu vezi ca sunt Luna Noua astazi? Acum ovulez! Vino sa ma iubesti! Si... cel de-i zici tu zeu e orb. Si-a admirat prea mult lumina. El doar ma poseda pentru a se oglindi. Sunt neatinsa. Himen ticalos te lasa noaptea in bezna."
Si ne-am iubit, virgini amandoi. Oceanul gemea: flux dupa flux, uitase de reflux.
Zeci de mii de ani noaptea, care nu mai era noapte, ne-am daruit orgasme. Orgasme arogante. Se uitau si celelalte stele si ne invidiau sudoarea. Era multa lumina.
De fiecare data cand iubita mea era Luna Plina imi spunea alintat: "Iubite, mai avem un copil, tot Foc il numim... nu-i asa?
Impreuna am zamislit lumina si caldura. Nu mai era noapte, nu mai era zi.
Ne iubeam salbatic, carnal si faceam copii! Nu mima orgasme.
Invidiosi, fratii mei oamenii i-au spus lui Ra. Nu cred ca a putut fi gelos. Dar din orgoliu m-a pedepsit... dupa zeci de mii de ani.
S-a aliat cu un alt muritor si ne-a clonat un copil. L-au numit Bec.
Clonele nu au suflet... traiesc digital.
Au inceput sa omoare copiii zamisliti in pantece de Luna. Motivul: "Pot provoca incendii!"
Am depus plangere si m-am trezit adus aici cu forta...
Unde?
Cum unde? Aici...
... "Programul de vizita s-a incheiat. Rugam pacientii sa mearga in saloane. E ora tratamentului de seara!"
[...]
Noapte de noapte, dupa ce adoarme Bec, imi privesc iubita printre gratiile ferestrei. E trista. Ce dor mi-e de carnea ei. De ani de zile e doar Luna Noua. Cine s-o mai fecundeze? Cum sa mai fie Luna Plina?
Unde sunt? La casa de nebuni.
Cine sunt? Un muritor ce a indraznit sa aiba iubita amanta de zeu!
Albert Aublet - "New Moon"
