Limită

    Considerându-mă un mare atlet, m-am înscris la un concurs de viteză dintr-o competiție specială. Mi-am permis arogant să concurez cu lumina. Sloganul întrecerii era: "Cine ajunge primul la soare?" Ei au aprins un bec, iar eu am început sa alerg, apoi sa zbor, iar dupa patru minute mă ondulam corpuscular, cot la cot cu o rază de lumină. În al șaselea minut, când aveam deja soarele în față și concurentul în spate, un agent de circulație a luminii m-a tras pe dreapta pentru a-mi întocmi un proces verbal.
    Atunci mi-au suspendat definitiv permisul de liberă visare. Motivul: "Depășirea limitei maxime de speranță îngăduită omului".

Noaptea minții

Mi-am dormit viața
de până acum
și m-am trezit în niște zori.
Zorii de după noaptea minții.
Avusesem un coșmar.
Primul și singurul.
Am trăit dormind
fără vise.
Zeci de ani.
La deșteptare
mi-au fost prezentate
realizările vieții mele.
Care viață?
Cea dormită.
Când am început
să privesc în jur,
brusc m-a cuprins o durere.
Durerea tuturor simțurilor.
Și cea a bunului simț.
În jurul meu majoritatea râdea.
Am observat și oameni
care se văitau.
De durerea ochilor loviți de discromii,
a urechilor zdrelite de cacofonii,
a nasului asaltat de pestilență,
a limbii apăsate de pelin,
a pielii mângâiate cu spini.
Nouă, suferinzilor
ne-au spus ca așa e la trezire.
M-am gândit să mă culc la loc
și să mai dorm
câteva nopți polare
pentru că noaptea,
în somnul fără vis
mintea nu doare.

Francisco Goya - "The sleep of reason brings forth monsters"

Iertare

    Omul, indiferent de rasa, sex, religie, nationalitate, fiind creatia lui Dumnezeu ii cere acestuia in toate rugaciunile sale indulgenta. In mod ciudat acelasi om este cea mai neinduratoare fiinta de pe pamant, cand vine vorba sa ierte el.
    Solicitam imperios ca sistemele de justitie de pe tot cuprinsul pamantului sa ia in calcul, atunci cand se pune problema de a face dreptate, "prezumtia de nevinovatie". In schimb cand judecam noi, dupa morala noastra personalizata, nu dorim justitie ci "sange". Noi, oamenii, nu iertam cu adevarat niciodata. Din contra, din tenebrele sufletului nostru pornim intotdeauna de la "prezumtia de vinovatie". Cum altfel am ranji doct, debitand ziceri de tipul: "Cine fura azi un ou, maine va fura un bou" sau "Lupul isi schimba parul dar naravul nu".  Tot noi am inventat "Razboiul sfant".
    Adeseori omul il sileste pe seamanul sau sa greseasca si a doua oara, spunandu-i semet, cu aer de arhanghel, celui care-si cere umil iertare: "Sa te ierte preotul, nu eu!"
    Ca o incununare a unei gandiri umane "juste", creatia suprema a Domnului nu reuseste intr-un final sa se ierte nici pe sine insasi.
    Doamne... eu cred ca te odihneai in ziua in care ai creat omul, nu intr-a saptea zi!

Édouard Debat-Ponsan - "St. Bartholomew's Day massacre"