Păcătoasa mea

În toate rugăciunile mele,
îi cer lui Dumnezeu,
să te lase să rămâi păcătoasă.
Îți ador păcatul minciunii,
când îmi spui că mă urăști.
Te iubesc așa cum ești, o hoață
care-mi fură ore de somn,
lăsându-mi în loc
spasme-n secunde.
Iubesc că mă alungi,
atunci când fericirea ta
mă doare mult prea tare.
Mândria mă sugrumă când
ucizi cu privirea ochi de femeie,
lăsați nerușinat pe ochii mei.
Te ador când mănânci carne crudă,
în postul celorlalți.
E carnea buzelor mele, flămânde și ele
de-un păcat
Te doresc păcătoaso!
Dacă nu te-ai mai macula pentru mine,
ți s-ar oferi repede o pereche de aripi,
pentru a mă părasi în zbor de înger,
pentru niște sfinți plictisiți,
sătui de-a mai fi cuminți.
Atunci, ar trebui să sărut o icoană nouă,
ce umilește icoane vechi, pline de-un nou păcat,
păcatul de-a fi întârziat prea mult,
pe-un perete.

Tămăduire

Dacă vrei să plângi,
aşează-ţi capul pe umărul meu
şi plângi!
Dacă nu poţi să jeleşti
prin cuvinte,
lasă-ţi lacrimile să-mi curga
pe piele
şi să-mi suspine ele!
Stropii tăi săraţi
îmi vor intra în trup
şi se vor dilua
în sângele meu.
Apoi eu îmi voi cresta
palma stânga
cu un cui.
Îţi voi mângâia
cu mâna rănită
obrajii umezi
de-atâta suferinţă.
Poate că sângele şiroind,
cu gust de vârf de lance,
îţi va speria lacrimile
şi le va convinge
că nu au motiv
să-ţi mai plece
dintre pleoape.
Asta e tot
ce pot face.

Giovanni Bellini - "Lamentation over the Dead Christ"

Antieroul

    Regulile de comportament social acceptate de majoritate definesc conduita umană normală.
    Neluând în calcul teribilismul adolescentin și post-adolescentin, adresez următoarea întrebare: cine și-ar dori copilul mort pentru binele altora (exceptând-o pe mama lui Ștefan cel Mare) sau cine dorește să-și lase copiii orfani, dându-și viața pentru binele obștei?
    Îmi îngădui să dau un exemplu particular de erou:
    "Un soldat aflat în prima linie a frontului așteaptă îngrozit, sub ploaia de glonțe inamice, comanda șefului de pluton de a deschide și el focul. Comanda întârzie, din considerente strategice. După un interval de așteptare care soldatului i se înfățișeaza ca o veșnicie, acesta cedează psihic și deschide focul fără ordin de la șef. Rafala sa imprevizibilă decimează toți dușmanii". Iată-l pe soldatul meu devenit erou.
    Îmi mai permit să spun și că "fronturi" asemănătoare celui descris de mine pot fi întâlnite și pe timp de pace (dacă există într-adevăr vreodată pace) în viața fiecăruia.
    Orice om obișnuit pus în situații extreme poate deveni erou.
    În altă ordine de idei, individului mediu standard (omului normal) nu-i mai plac eroii după ce aceștia si-au facut treaba de eroi. Nu-i vrea prin preajmă pentru că-i crează "complexe". Nu-și poate bea liniștit berea, stând placid și înțelept pe terasă la soare. În acele momente "extatice" îl preferă pe erou așa cum își preferă și băutura favorită: rece, cu spume la gură și pe masă.
    În lumea normală condiția eroului aflat încă în viață e mizerabilă. Post-mortem... numai de bine.

“Gilles Tran© -Shopping agressif“