vineri, 6 aprilie 2012

Limită

    Considerându-mă un mare atlet, m-am înscris la un concurs de viteză dintr-o competiție specială. Mi-am permis arogant să concurez cu lumina. Sloganul întrecerii era: "Cine ajunge primul la soare?" Ei au aprins un bec, iar eu am început sa alerg, apoi sa zbor, iar dupa patru minute mă ondulam corpuscular, cot la cot cu o rază de lumină. În al șaselea minut, când aveam deja soarele în față și concurentul în spate, un agent de circulație a luminii m-a tras pe dreapta pentru a-mi întocmi un proces verbal.
    Atunci mi-au suspendat definitiv permisul de liberă visare. Motivul: "Depășirea limitei maxime de speranță îngăduită omului".

Un comentariu:

  1. Întodeauna m-am întrebat cum de în cutia Pandorei a rămas ca ultimă nenorocire ( !!! sau nu ! ) speranţa ? Ce căuta acolo ? Mai târziu am aflat că grecii antici nu prea agreau speranţa. De ce ? Pentru că amăgeşte, cred eu . O fire practică, un spirit aristotelic, nu visează . Îşi doreşte doar adevărul . Dar ce trist e adevărul de cele mai multe ori ... Şi atunci visăm ! Cu speranţă . Nu ne întrerupeţi ...

    RăspundețiȘtergere