Dor

Mi-a spus vântul că-mi duci dorul.
M-a mângâiat în treacăt cu aromă de trup încins.
Era mireasma din nopțile noastre albe
în care ochii tăi bolnavi de foame îmi ardeau carnea,
făcând lumină-n bezna nopții fără lună.

Înainte de ultima furtună, cerul vinețiu
mi-a șoptit că ți-e oglindă pentru cearcăne.
Mi-a destăinuit că i-ai cerut lui Hypnos
să vină doar însoțit de mine sau
să nu-ți mai calce pragul pleoapelor.

Ploaia mi-a susurat pe obraji lacrimile tale.
Plouă prea des de la ultima noastră noapte.
Pare să vină potopul și noi n-avem încă arcă.
Ne-o făuream... când vorbele
ne-au zdrobit sublima tăcere cu gust de veșnicie.

Îți amintești nebunia dezlănțuită de două trupuri
aflate-n dulci convulsii arzând,
ce luminau nopțile negre ale celorlalți?
Atunci urlă ca o lupoaică tânără
când va veni luna s-atârne pe boltă de dorul nostru!
Și voi veni cu trenul sufletelor pe moarte,
ce mă așteaptă deja.