tu pari fericită
de linia orizontului.
Te strig...
tu zâmbești
tangențial,
circumstanțial,
formal.
Îți zâmbesc...
tu gângurești nedeslușit, primordial,
cu vorbe din lutul sintactic
nemodelat încă
al primei limbi vorbite.
Te caut cu palmele flămânde...
tu-ți strecori atomii printre
atomii îmbrățișărilor mele.
Zâmbești cu ochii buzelor...
eu tocmai plâng
căutându-ți sărutul.
Te văd dormind
lângă mine,
suspinând delicios
și vreau să te miros.
Perna-mi răspunde inodor.
Când dau să te gust,
o aromă sălcie
mă-ntâmpină milostivă.
Cine ești tu?
Ah... da,
mi-am amintit că te iubeam
de când mi-erai doar un gând
despre femeie.
Simțirea, aflată-n hibernare,
s-a trezit atunci
mârâind hămesită.
Temându-mă că voi fi devorat
de propriile-mi simțuri flămânde
le-am dat să lingă
o halucinație,
Și halucinație mi-ai rămas...
Cine sunt eu?
Sunt oare și eu...
nălucirea vreunei nebune?
Wanda Martin - hallucination by laerel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu