Fără voie

Ca o frunză ruginită-n așteptare,
spre surorile sale
putrezind.
Ca o ploaie
printre culori
răsfirate didactic.
Ca o noapte
peste o zi.
Precum cerul
în ocean,
dându-i importanță
orizontului.
Ca o pară
mălăiață.
Ca un măr copt,
ce-i face loc
unui Newton
în istorie.
Ca o stea
de care se agață
dorințe.
Ca un înger
care a-ndrăznit
a pofti.
Ca zăpada
de pe un pisc
prea semeț
pentru a suporta
veșmânt pe umeri.
Ca un copil
după primii pași.
Așa mă prăbușesc și eu,
maturizându-mă.
Fără voia mea.

 David Dunlop - "Water, Autumn's Mirror"