c-o ploaie de șoapte.
Îngână-mi cu glasul stins
taina ta de necuprins,
ce păstrează-n loc ferit
drum spre suflet rătăcit.
Udă-mi cu silabe gândul.
Dorul s-a jucat arzându-l.
Fă-mi, te rog, aleanul scrum
și-apoi să-l arunci în drum,
pe cararea dintre noi,
să-mpărțim dorul în doi.
Dă-mi cuvintele tăcute,
care încă nu-s făcute,
să le-arunc într-o idee
și-oi avea și eu o cheie.
Cheia sufletului meu,
rătăcit în zori mereu.
Cântă tu cu praf de stele
s-alungi gândurile rele.
Cântecul s-astupe gura
lumii ce-și revarsă ura
care umple cu venin
tot ce vede că nu-i plin.
Lasă-ți inima să zboare,
știi că-n zbor nimic nu doare.
Las-o să plutească lin
să-mi arate cum să vin
să o iau la mine-n piept
ca s-o pun la locu-i drept.
Mâine tu-mi vei fi mireasă
și-n sfârșit avea-voi casă,
pentr-un suflet fără loc,
mereu fum, dar fără foc.
Casa ne va fi-ntre stele,
pruncii alintați de ele.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu