O lume din cuvinte

   Vrand, nevrand, trebuie sa comunicam pentru ca marele nostru organism social sa ramana viu. De-a lungul timpului am "stabilit" ca mod de interactiune umana vorbirea articulata. Intelegem si ne facem intelesi "bombardandu-i" pe semenii nostri cu cuvinte, propozitii, fraze si (vai de capul meu) discursuri.
   Din pacate, lent dar sigur am creat o lume fantomatica, formata din cuvinte. Nu ne mai putem saruta, imbratisa sau iubi din cauza unui noian de vorbe, ce se aseaza cu dusmanie intre noi.
   Omul primordial, cel proaspat si foarte natural gandea in imagini si iubea sau ura prin atingeri.
   Pana in prezent am reusit sa rafinam cu cruzime o comunicare "eleganta si exclusivista",  ce foloseste ca intermediar cuvantul. Poti fi bun precum sfintii si poti iubi precum Romeo, daca nu ai  "talentul" de a minti in fraze, degeaba sufletul tau valseaza mut. Muzica nu minte niciodata.
   Prea des cuvintele ii protejeaza pe calai si imping la ghilotina "presupuse" victime. A ajuns o netrebnica virgula sa aiba puteri de Dumnezeu. Au ajuns niste biete simboluri conventionale "sa raneasca mai tare decat pumnalele". Uneori literele formeaza o ceata densa intre noi si atunci motivam arogant si academic ca "exista o problema de comunicare".
   Este vina noastra ca de frica atingerii am creat cuvintele. Cuvantul este prezervativul sentimentului.
   Asa cum antimateria este antidotul materiei, as vrea ca necuvintele sa poata innabusi galagia cuvintelor pentru ca apoi sa ne putem iubi natural... in liniste. Ce duios este filmul mut!
   Desi pledez pentru comunicarea libera si necenzurata si as muri pentru ea, adesea urasc cuvantul.
   Asa ca va rog sa ma iertati ca ma adresez in acest nenatural si conventional mod.
   Dar cumva totusi trebuie sa va transmit ca: Va iubesc!