O sotie suparata isi cearta de dimineata sotul. Acesta pleaca nervos si frustrat la locul sau de munca unde-i este sef altuia, sotul cuiva si el. Nefericitul "de serviciu" isi primeste cu stoicism, in tacere si deplin dezacord criticile superiorului, apoi pleaca la el acasa. Acolo isi intalneste propria sotie asupra careia revarsa un puhoi de reprosuri pentru a fi si el un mic sef. Sotia subalternului tace iar o lacrima ii brazdeaza obrazul, apoi se linisteste... aparent. Putin mai tarziu intra in casa subalternului copiii sai care se intorc de la joaca. Mama lor le reproseaza din senin slabele rezultate scolare (de care nici nu mai amintise vreodata) si-i trimite sa-si faca temele pentru a doua zi. Copiii soptesc timid, speriati de abordarea maternala neasteptat de abrupta: "Mama, dar abia a inceput vacanta mare...". Se linistesc si ei inainte de culcare, premeditand rafuieli teribile pe care le vor avea maine cu tovarasii de joaca... si tot asa.
Intrebarea care se pune este: unde se termina acest continuum al reglarilor de conturi inexistente?
E nevroza planetara, oameni buni!
Ne agasam unii pe altii, ne insultam, ne certam, ne acuzam reciproc si proferam amenintari iar tot acest balci tragi-comic se intinde pe tot pamantul. Parca nu ne mai ajunge nici aerul si nici albastrul cerului.
Suntem robii unei societati de consum si asta ne nevrozeaza.
Aceasta nevroza nu este o maladie individuala ci este boala la moda a speciei umane.
Se va vindeca, stati linistiti!
Mai trebuie deslusita doar o dilema: Cine a suparat-o pe sotia sefului?
Edvard Munch - "Tipatul"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu