Luandu-ma cu indeletnicirile cotidiene, am uitat complet de "maruntul" incident si mi-am continuat ca de obicei ziua.
Pe la amiaza, aparent fara motiv, am devenit indispus si parca nimic nu parea sa-mi mai fie pe plac. Am inceput sa caut o posibila cauza a indispozitiei mele. Brusc mi-am simtit sufletul inundat de manie si resentimente la adresa fratelui meu. Vag, dar foarte vag mi-am amintit ca ne certaseram de dimineata. Dar habar nu mai aveam de ce. Si totusi simteam ca sunt suparat pe el. De ce?... Dumnezeu stie. "Ei... lasa asa", mi-am spus eu. Fiind undeva pe strada, am simtit brusc ca mi se face cald. M-am uitat pe cer si am vazut soarele stralucind si nici un nor. Dar ceva nu era in regula. Ma simteam straniu. M-am uitat imprejur si... am constatat stupefiat ca desi era soare afara eu nu aveam umbra.
Uitandu-ma cu atentie la ceilalti i-am vazut mergand insotiti de umbrele lor. "Ciudat", am zis si am devenit mirat. Cand sa analizez mai atent "fenomenul" am dat nas in nas cu un bun prieten, care m-a salutat cordial si m-a invitat sa intram in cafeneaua de vis-a-vis. Cu gandul inca la umbra mea lipsa, am ezitat, dar intr-un final mi-am spus "Ei... lasa asa" si am intrat in cafenea. Am petrecut timpul pret de vreo ora stand la taclale, relaxat. Apoi am iesit si mi-am continuat drumul... pana cand am simtit din nou un sentiment ciudat si brusc am inceput sa-mi caut umbra. Nu era. M-am uitat pe cer, dar soarele stralucea impasibil la locul sau.
Am pus mana pe telefon sa-mi sun fratele. Mi-a raspuns abatut si mi-a spus ca toata ziua s-a simtit trist si vinovat. I-am spus repede ca-l iubesc si si am intrebat in continuare: "Diseara... la o apa plata cu lamaie... ca de obicei... dar nu veni cu masina...". Mi-a confirmat vesel si a inchis. M-am uitat apoi timid in jur . Faceam din nou umbra pamantului, si am sperat ca nu degeaba.
De atunci ma uit mereu dupa umbra. Poate cineva sufera.
Nimeni nu sta inutil in calea soarelui!
Salvador Dali - "Umbra Sfinxului pe nisip"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu