"Viata e un restaurant mic, prost si scump. Si, in plus, e prea scurta"
- Woody Allen
Hai sa nu mai fim atat de sobri, patrunsi de propria noastra importanta, ca oricum aici pe pamant rasarim neintrebati si parasim "perimetrul" fara preaviz.
Doar constientizarea faptului ca existenta noastra este vesnica, si nu se rezuma la "exercitii de respiratie" in trup perisabil de om, ne poate ajuta sa supravietuim zambind. Dorinta si placerea de a trai pe lumea asta ne-o poate da doar credinta in lumea de apoi si convingerea ca acolo ne asteapta o divinitate plina de iubire, intelegere, compasiune si, de ce nu, umor.
Nu exista decat un singur dumnezeu, desi noua ne place sa-l botezam in fel si chip, sa-i atribuim "personalitati" diferite, chiar contrarii, pentru a avea motive de cearta, razboi sau genocid. Ne rafuim infantil si ajungem chiar sa ne decimam, numind conflictele noastre "sfinte". Ne luam mult prea in serios.
Nu va mai uitati solemn in oglinda pentru a admira un sef, un lider, un maresal, un ministru, un presedinte sau o persoana de neinlocuit! Doar "cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit". Daca aveti intelepciunea de a va privi cu detasare in oglinda, veti vedea acolo doar un muritor zambind.
Nu va indemn la a batjocori viata asta trecatoare, sau la a nu-i respecta regulile si a astepta insolenti "marea trecere". Doar "dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu".
Dar... nu uitati sa zambiti!
Forrest Gump: "Mama spunea mereu ca moartea face parte din viata"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu