Starea de vinovatie

   "Fiecare dintre noi este vinovat in fata tuturor, pentru toate, iar eu mai mult decat ceilalti."
                                                                                                             - Dostoievski

    Pe pamant iudeo-crestin, paradigma de mai sus constituie esenta pura a "manualului" de interactiune umana.
    In familii, in scoli si-n societate in ansamblu, sentimentul de vinovatie este folosit cu succes pentru a-i determina pe unii sa faca ce vor altii.  Starea de vinovatie nu ramane doar o traire intima, pur personala, ci se constituie intr-un excelent mijloc de manipulare.
    Cineva drag mie si-a retras copilul (elev in clasa I-a) de la ora de religie.
    L-am intrebat: - De ce?
    Mi-a raspuns: - Mi se intoarce asta micu' speriat acasa, spunand ca doamna de religie le zice: ca "Dumnezeu e manios", ca "ii bate Dumnezeu daca nu sunt cuminti" sau ca "se supara Dumnezeu daca uita sa-si faca rugaciunea".
    Ii spun: - Dar nu i se va putea incheia situatia scolara fara note la religie!
    Imi raspunde scarbit: - Stiu... stiu. Mi s-a spus, ca trebuie sa aduc adeverinta de apartenenta (si cu note pe ea) de la pastorul unei alte confesiuni religioase, ca doar nu poti fi liber cugetator... Rezolv eu problema...
    Tin sa precizez ca prietenul meu, ca si intrega sa familie, e crestin-ortodox, botezat.
    Mintea copiilor e ca o tablita imaculata pe care poti scrie ce vrei. Binenteles ca ei trebuie sa stie de pedeapsa, cum trebuie sa stie si de recompensa. Lasand deoparte ipocrizia, sa recunoastem ca sistemele educationale se bazeaza (in cea mai mare parte) pe principiul reflexului conditionat pavlovian. Dar copiii trebuie sa-l cunoasca pe Dumnezeu - Iubire, asa cum este El. Trebuie sa stie ca RAU fac doar oamenii.
    Invatati-i ca pedepsele vin de de la mama sau tata, de la oameni in general. Doar asa veti putea creste niste copii fara probleme psihiatrice.
    Extinzand putin subiectul, spun ca noi toti folosim (premeditat sau nu, mai des sau mai rar) inducerea starii de vinovatie pentru a-i determina pe ceilalti sa faca ce vrem noi. Doar ca nu avem curajul s-o recunoastem! Dar lasati copiii sa creasca fara angoasa pacatului!
   Asa cum spunea Sfantul Augustin:

"Iubeste si fa ce vrei!"