Dar dintotdeauna depresia (sau tulburarea depresiva, mai nou) a fost vazuta distinct sub cele doua forme ale sale:
- depresia endogena (ereditara)
- depresia exogena (ca o reactie a psihicului la un eveniment din mediul extern)
Ce evenimente din viata noastra ar putea determina sufletul sa reactioneze si sa apara depresia? Cauzele sunt multe si reprezinta practic toate situatiile de viata (firesti, cele mai multe) care depasesc o anumita durata si/sau amploare, constituindu-se in factori stresanti: conflicte in familie sau in societate, deziluzii in dragoste, divort, scaderea veniturilor si a nivelului de trai, pierderi insemnate la jocuri de noroc, declin pe scara ierarhica, detentia, obtinerea unor rezultate scolare sau profesionale mai mici decat cele asteptate, moartea unor persoane dragi si... oricum nu le pot enumera pe toate.
Intrebarea, pe care retoric o pun, este: o fi sufletul indurerat chiar intotdeauna motiv de diagnostic si tratament medical?
Si in continuare stau pe ganduri: e o boala oare sa suferi mult cand ai fost abandonat, cand ti-au murit copiii, cand nu mai iesi din criza economica, cand ti-au luat apele casa, cand te-a tradat partenerul de viata?
Problema nu este daca s-a pus sau nu un diagnostic, ci daca se apuca doctorul sa dea tratamente.
Ma gandesc ca uneori trebuie sa lasam sufletul sa vibreze asa cum e scris pe portativul vietii.
Uneori trebuie sa-i lasam pe copii sa-si planga parintii, pe parinti sa-si planga copiii, pe nefericiti iubitele... cat si cum vor.
Sa psihiatrizam mai putin sufletul ce sufera! Uneori stie el mai bine de ce sufera.
Dar doctorul de suflete este oricand si oriunde cu voi, daca ii veti cere ajutorul!
Ai perfecta dreptate!Cineva drag,cunoscuta noua,de cate ori auzea de o sinucidere considera ca numai un om bolnav o poate face.Din experienta personala consider ca,o persoana echilibrata intr-un moment de mare suferinta,se poate gandi si la sinucidere,fara sa fie bolnav.Doar pentru ca suferinta este atat de MARE si nu vede o cale de scapare.Am facut comparatie cu oamenii din World Trade Center care se aruncau pe geam de la inaltime foarte mare desi era evident deznodamantul pentru ca incercau sa scape de suferinta si mai mare din spate!Sigur ca suferintele devastatoare trebuie consiliate intr-un fel sau chiar tratate;dar,pana la un punct,ele sunt normale,determina arderi de Karma,iar depasirea lor este intr-un fel,purificatoare!Sunt momente in viata in care e normal sa suferim!Mihaela Danila
RăspundețiȘtergere