E cald ca-n luna lui mai. Un nesincronizat miros de tei mi-alinta narile sfios. Trandafiri rosii fac reverente celor albi; acestia le-ntorc cu politete gestul. Se-aude cum murmura tacerea vegetala. Nu mai observ frunze uscate. Nu vad nici trunchiuri retezate.
A disparut complet din peisaj copilul nedorit al celor doua nonculori. Nu mai exista cenusiu. O simfonie policroma se desfasoara fara partitura premeditata.
Oamenii trecand nu se grabesc si toti zambesc. Daca sunt doi, se tin de mana.
Nu auzim cuvinte, simtim doar ganduri. Ne dam binete telepatic. Nu e nevoie sa mai cerem deoarece primim.
Ma plimb de ore-n sir aiurea si nu simt strop de oboseala. Ma uit la ceas. Arata minus infinit. Incerc sa-mi amintesc ce am de facut... zadarnice eforturi. A, nu... mi-am amintit. Am o unica indeletnicire: sa iubesc. Simt aprobari in amintirile vecine. Toate se-ndreapta spre-o unica povata: "Iubeste si fa ce vrei!". Nu ne grabim. Nu trudim. Traim minute ce nu sunt.
Brusc aud un claxon nevrotic asezonat cu "complimente" la adresa mamei. Saraca, ce vina are ea ca a nascut un visator diurn? Revin cu ochii la cenusiul din asfalt. Apas rapid pedala de acceleratie si deblochez cu jena traficul. Ce bine ca m-au desteptat din reveria mea la volan. Intarziam la serviciu!
Chiar si dupa trezirea brusca data de acel claxon grabit continui sa traiesc aceeasi stare de bine. Numai ca a devenit fireasca. Acum nu-mi mai pare ciudata. Traiesc in lumea asta!
"Traim in cea mai buna dintre lumile posibile"
- Gottfried Leibniz
Bangkok
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu