De când se știa, Jacob nu avusese ceea
ce oamenii numesc amintiri. Nu rememora fapte, întâmplări, texte sau ecuații.
Bagajul său mnezic era plin doar cu emoții, sentimente, pasiuni, toate acestea corespunzând
doar câte unei culori, fără a fi legate de vreun eveniment sau gând. Câteodată
când era trist lumea interioară îi devenea albastră, când era vesel totul se
colora-n oranj. Când vedea fetițe îl invada verdele. Reveriilor le era alocată
policromia blândă a toamnei. Când a făcut greșeala de a le relata părinților
despre lumea sa personală aceștia l-au dus grabnic la psihiatru. Noroc că
doctorul era un băiat dezghețat. Neînțelegând de la început ce-i spune Jacob,
si-a propus să nu mai analizeze cazul ca la carte. Discutând cu Jacob vreo trei
ore, a ajuns, pe deplin convins, la concluzia că-i poate liniști pe părinți:
-
Doamnă, domnule, băiatul nu are nimic, nici vorbă despre vreun fel de maladie.
E doar adolescent. Știți cum sunt ei, care mai de care mai aparte. E un copil
deștept și cult și vă felicit pentru strălucita educație pe care i-ați
oferit-o! Nu aveți motive de îngrijorare. Poftim cartea mea de vizită, dacă mai
apare ceva, dar sigur nu va fi nevoie.
După
consultație tatăl, sceptic, și-a arătat nemulțumirea spunându-i soției:
-
Dragă, de ce n-am fost noi la Profesor, doctorul ăsta tânăr nu-mi prea inspiră
încredere.
-
De ce, dragule?
-
Păi... n-ai văzut? Era prea tânăr, dragă.
E prea tânăr...
După
încă vreo câteva replici soții Ford au lăsat-o baltă, pentru că de fapt Jacob
îi îngrijorase doar prin relatările sale, în rest având un compotament
ireproșabil. Jacob a regretat amarnic că s-a destăinuit în fața părinților. Ei
nu cunoșteau limba culorilor și nici pe cea a emoțiilor fără gânduri.
După
consultație, psihiatrul cel tânăr rămăsese într-o stare de bună dispoziție,
aparent inexplicabilă și-și tot repeta ”Ce exemplar frumos al speciei umane,
oare or mai fi ca el?”. A mulțumit hazardului în sinea sa. ”Noroc că nu l-a
consultat Șeful, sigur l-ar fi înrolat pe băiat în studiul ăla al lui secret,
pentru care i-au adus ieri, cei de la Compania ”Procentul”, un Porsche 911”,
își mai spuse. Rememora cum Jacob îi spusese că n-a auzit de Da Vinci, în schimb
îi descrise elegant și foarte subtil surâsul Giocondei. La început era cât pe
ce să cadă în capcana psihiatrizării unei ființe pe care nu o înțelegea.
Dându-și seama că băiatul nu supăra de fapt pe nimeni, ba dimpotrivă, prezența
sa umplea atmosfera cu mult oranj, l-a crezut pe cuvânt. În continuare, Jacob
îi descrisese academic grandoarea lumii fractalilor, declarând apoi candid că
habar n-are cine a fost Benoît Mandelbrot. Spre finalul discuției copilul părea
deja plictisit și începuse să fredoneze ”O, fortuna”. Doctorul nu l-a mai întrebat
atunci de Carl Orff, fiind convins deja că Jacob nu și-ar fi amintit de el. ”Ce
exemplar frumos al unei specii atât de urâte!” a mai murmurat din când în când,
până la sfârșitul zilei, psihiatrul cel
tânăr.
Va urma...
”Synesthesia Detector LE013” - Sam Abatgis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu