Singurătatea de la marginea lumii (nuvelă) - Cap. I

   La aniversarea celor 14 ani împliniți, pe care familia i-o organizase cu mult entuziasm și cheltuială financiară, Jacob nu se simțea în largul său. Nu, nu era trist sau nemulțumit de ceva, ci doar nu era fericit. În jurul mesei din grădina cu boltă de trandafiri era plin de colegii, rudele și prietenii săi.

- Ce e puiul mamei, nu te simți bine, te-a supărat ceva, sau poate cineva? E ziua ta, iubitule, de ce nu stai și tu cu musafirii care se distrează în cinstea ta? l-a întrebat maică-sa ușor îngrijorată. Ești trist?

- Nu, mamă, doar că nu sunt fericit.

- Vai de mine, cum așa, ești nefericit tocmai astăzi când toți se bucură pentru tine?

- Nu, nu sunt nici pe departe nefericit, doar că nu sunt fericit! răspunse Jacob calm.

- Ei haide, mamă, să te bucuri și tu cu invitații, tocmai a sosit tortul cu cele 14 lumânări! Vino și suflă în ele și pune-ți dorința ta secretă! ”Of, filozoful mamei, cum le sucește el mereu, cum nu vrea o viață frumoasă, că doar noi îi oferim totul”, își spuse mama în gând, grăbind pasul pentru a se alătura musafirilor.

Jacob s-a îndreptat agale spre epicentrul fericirii celorlalți. Știa prea bine că în astfel de situații bucuria se trăiește individual. Copiii care se hlizeau în grădină erau fericiți că este un nou prilej de distracție, nu că sunt 14 lumânări pe tort, pentru el. Tot în drumul până la masa festivă și-a mai spus în gând: ”Parcă la înmormântări nu e la fel? Cei vii plâng la ideea că vor muri și ei cândva, mai devreme sau mai târziu. Își jelesc propria moarte din viitor, de care-i mai desparte doar un interval de timp. Sunt speriați pentru că nu cunosc lungimea acestui interval. ”Doamne, ce-ar fi de și-ar ști omul data morții...”. Dar înțelege cineva asta? Iar mama, săraca...”

După tort a apărut în grădină cu surle și trâmbițe un clovn. Toți râdeau și țopăiau, numai Jacob s-a retras iute în casă. Maică-sa speriată a venit degrabă după el.

- Jacob, ce faci, nu vii la cea mai amuzantă parte a serii?

- E cea mai sinistră, mamă. De ce l-ați adus?

- Pe cine? Ah, te referi la clovn! Păi, firma care s-a ocupat de tot l-a trimis să facă spectacol, nu vezi ce frumos râde?

- Doar cu gura, mamă, doar cu gura râde... învață să privești în ochi, a mai spus el, ca pentru sine.

- Bine, să vii când vrei... dar tare mai ești ciudat, izbucni mama.

Restul serii sărbătoritul și l-a petrecut în pat meditând la ochi de paiață, iar noaptea în vis l-au vizitat clovnii din toate timpurile, somându-l să tacă. ”Dacă le-ar fi văzut mama ochii, și-ar fi schimbat părerea despre modalitățile de amuzament”, a fost primul gând al lui Jacob, la trezire. 

Va urma...