Doar litere

 

Iubind vorbesc, înpărtășesc verbe și adverbe, substantive și adjective, fac daruri semantice tuturor. Îmi declar verbal iubirea. Dar, de cum îmi ies pe gură, edificiile sonore se surpă. Primele se dărâmă frazele. Propoziții principale, secundare sau fără rost mai fac doar puțin timp aerul să vibreze. Trec invizibile, inutil prin fața timpanelor. Ori eu glăsuiesc în spectru infraroșu sau ultraviolet, ori au orbit timpanele. Apoi propozițiile se desfac rapid în cuvinte. Cuvinte ce și-au pierdut dorința de-a sta îmbrățișate-n propoziții. Propoziții ce urăsc în mod vădit disciplina impusă de-o frază.

Nici nu termin bine de vorbit că văd deja litere, ce nu mai au puterea de-a face atmosfera să tresară. Sunt literele pe care mi le doream atomii unor declarații de iubire, adresate tuturor. Degeaba strig, că văzduhul sonor se tot umple de soldați ai alfabetului, alergând în degringoladă. Fiecare literă cu părerea ei. Se ceartă literele între ele.

Mi s-a recomandat repaus vocal. Cică să nu mai trimit litere pe front deoarece acestea nu mai pot lupta-mpreună, neavând un țel comun.

Eu însă cred altceva. Mă gândesc că timpanele nu mai vor să vadă.