luni, 2 septembrie 2013

Singurătatea de la marginea lumii (nuvelă) - Cap. III


 Jacob se trezi, pentru prima oară de când se știa, într-o stare care-i era necunoscută. Fusese cuprins de ultraviolete. Avea să se lămurească imediat că asta-i mult invocata și blamata stare de oboseală. Acel prag superior de dezordine personală interioară, pe care toți îl făceau vinovat pentru întârzierile, neajunsurile, neîmplinirile și eșecurile lor. Se simțea sătul să-și mai joace rolul, ca un actor ratat ce știa că se află pentru ultima dată pe scena teatrului de provincie, a cărei podea suspină lemnos la fiecare pas. Lumea lui interioară era inundată de ultraviolet. Gata, era spre final. Era primul lui ciclu în care va trebui să se dea de gol.
 Acasă îi uimi pe toți când, intrând val-vârtej în biroul tatălui său, îi spuse acestuia care vor fi cotațiile la Bursa din Tokio, care urma a se deschide peste trei minute. Trei minute de tăcere, după care domnul Ford intră într-o stare de stupoare, care-l țintui alte treizeci de minute. Privea uluit ecranul unde graficele care se modificau, urmau pas cu pas dansul prezis de Jacob.
- Vinde toate acțiunile ”Procentul” cu o oră înainte de închidere, îi strigă Jacob, apoi părăsi casa, murmurând ca pentru sine: ”... nu că banii ți-ar mai folosi la ceva mâine, dar meriți să rămâi mut de uluire, pentru că așa tată prost și arogant n-am mai avut niciodată!”
- Dar sunt în creștere vertiginoasă, așa cum ai spus... acțiunile.
Ieși din birou, să-l ia la întrebări pe Jacob, dar copilul era deja departe, în drum spre Biserica unde-și însoțea docil, duminică de duminică, părinții. Grăbit, cu sufletul bandajat în maro, se gândea la cantitatea de dezorganizare universală în progresie crescătoare pe care-o mai avea la dispoziție să se întâlnească cu ceilalți 11, pentru a reseta sistemul. Dăduseră greș și de data asta. Își dorea însă foarte mult să apuce să-l întâlnească pe preotul cel bătrân, ce nu mai ținea de mult slujbe, dar tăcea dumnezeiește în fiecare duminică, în același colț de altar, privind prin toți și toate, în timp ce liturghia curgea.
 Se făcuse seară, poate ultima. Nu mai putea face nimic. Ei creau singuri și fără motiv oboseala.
Va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu