Ciocolată neagră cu căpșună

Ciocolata e plăcerea mea vinovată.
O savurez și pe cea albă,
gust și-o șatenă,
înfulec și-o roșcată,
dar ciocolata neagră
îmi face inima să-mproaște ilegal
cu supradoze de endorfină.
Belgienii se laudă flamand, elvețienii afirmă arogant,
francezii șoptesc conspirativ, nemții declamă gurmand
că ei au găsit poteca dulce spre naturala morfină.

La Nairobi e tăcere.

Eu ador ciocolata africană pentru că asta
are savoarea începutului de lume,
de lume virgină, primitivă și analfabetă.
Genul acesta nu se scoate din ambalaj
ci se așează pe.
Pe cearșaf de mătase albă,
pentru contrast de tip Coco Chanel.
Desertul meu de dependent
e ciocolata neagră, africană, cu căpșună.
Cu o singură căpșună,
de-un roșu sângeriu,
tare ca mușchiul coapsei de gazelă,
și temătoare ca mirajele deșertului
Pe continentul negru
o găsesc mereu proaspătă, neambalată,
niciodată conștientă de faptul
că ea e ciocolată.
O ling și brațele-i pe spate-mi se preling.
Cu gura o frâng și coapsele-i pe tors mă strâng
ca eu să stau iar ea-n convulsii să se zbată.
Pradă îi sunt drogului meu.
Încep să-mi caut trofeul, căpșuna
ce ciocolata o ascunde-n măruntaie
pentru plăcerea provocată
de scormonitul meu, ce carnea-i taie.
Găsesc fructul și-l înghit dintr-o dată.
Pe pat nu mai e decât o ciocolată
ce fierbe bolborosind
în ritm de tobe tribale
cu efect hipnogen,
ce-n somn o alungă agale.
Acum pot mânca liniștit
ciocolata mea preferată,
neagră, africană,
ce mi s-a abandonat
zăcând nerușinat,
o formă provocatoare,
o pată neagră... pe pat.

Africana mea preferată,
ciocolată ce imploră să fie mâncată.