Să nu plângi!

Să nu te-aud bocind când mă voi transforma,
plecând din carnea asta vanitoasă!
Voi fi altfel, e drept, dar eu voi fi
și sufletul îmi va rămâne lângă casă.

Să te îmbraci în alb și să te bucuri,
știind precis că nu sunt efemer!
Să mă asculți atentă-n glas de duhuri,
și nicidecum să nu mă cați privind la cer!

Va fi cu siguranț-o fericire
să-mi las povara cărnii în mormânt.
Te rog, nu te uita la groapă cu regrete,
ci să asculți, că-ți voi veni mereu în gând!

Octavio Ocampo - "Beso del Mar"