Metacuvintele

   Ne balacim intr-un ocean vocabular. E mare, e planetar si-i loc pentru toti. Noroc ca mai sunt unii ce nu gusta din placerea acestei scaldatori. Ei stau in apa lexicala uscati ca desertul. La mal nu au nevoie de prosop. Si-i doare!
   Cum ar fi vorbit Michelangelo divina "Pieta"? Oare... facand pluta pe spate alaturi de unul ca mine? Avea nevoie de marmura si dalta intr-o apa uda doar pentru multimi.
   Cum sa-si tina a sa  "Lectia de anatomie" un Rembrandt fara panza si penel? Ar fi ras studentii de el. De mine nu rad, doar atipesc in timpul cursului.
   Si cum sa-si povesteasca "Sonata lunii" Beethoven? Improscand pe portativ cu apa statuta din balta mea lexicala?
   Totusi... ce indivizi nesociabili! N-au stiut sa savureze bucuria estivala. Treaba lor...
   Exista cuvinte care nu se conformeaza definitiei. Putini dintre noi se infecteaza congenital cu ele pentru a boli incantator.
   Pentru a nu exploda sub presiunea neologismelor proaspat nascute Van Gogh stranuta pe panza, Rodin zdrobea cu manie pietre iar Chopin expectora pe portativ.
   Arta "se scrie" cu metacuvinte.
   Ce-or mai fi si astea? Sunt cuvinte fara litere.
   Gandim in cuvinte, graim in cuvinte, dar in fata metacuvintelor ne-mbolnavim de extaz. Majoritatea ne insanatosim repede... mult prea repede si mergem la mare sa ne-mbaiem in cuvinte de dictionar.
   Extaz... avem si-n cuvinte...
   Dar spuse-n tacere...
   Cu metacuvinte.

Niste metacuvinte romanesti:

                                     Constantin Brancusi