Prinți

Ieri am vorbit cu cineva drag mie, despre un prinț. Prințul acela avusese noroc de prieteni.
   Astă noapte, somnul mi-a transmis, ca de obicei, că întârzie. Apoi, au început ideile să se ciocnească, în scrâșnet de carambol. Gândurile foșneau mototolite, de parcă erau de ducă. Sinapsele țăcăneau ca izbite de-o dactilografă nebună. Pocneau celulele gliale. Axonii, uscați de nesomn, scârțâiau.
   Mi-am dat seama atunci, că de fapt, mă gândeam la un alt prinț. Unul din alte lumi și alte timpuri. De aceea și toată tevatura mea neuronală. Prințul acesta nu avusese noroc. Începuse să-mi răsune obsesiv vocea lui Horatio: ”Now cracks a noble heart. Good night, sweet prince; And flights of angels sing thee to thy rest”
   Nu se mai putea cu-atâta chin! Îmi voiam înapoi prințul de dinainte de noapte. Am întins mâinile. Am dat însă de-o vulpe, o vulpe înțeleaptă, care mi s-a ghemuit la piept, fierbinte. Avea la ea somnul. Am adormit.

Altă Mioriță

Când noaptea-i mai grea decât plumbul
și ninge cu fulgi de metal,
stau lupi în ferestre cu gândul
să-ți cânte-un colind agonal.

La ușă, acum, nu sunt colindătorii.
Ciobanii tăi îți sunt, chiar ceilalți doi.
Tu nu mai sta ca lașul, moldovene!
plângându-ți soarta de căcat, la capul unei oi.

Ia arma și stai drept, cu fața!
Doar Domnului înalță rugi!
Munteanului și celuilalt tu curmă viața!
Arată lumii că nu ești neam de slugi!

Despre dor

Să-ți spun despre misteriosul dor.
Cum poate arde ca un soare
ș-apoi să plece, fără de culoare,
gonit tenace, de umbra unui nor.

Iubito, să știi, și dorul moare,
gonit de-aici, de timp se pare.
Iar într-o bună dimineață,
un soare luminează cadavrul unui dor,
matern înfășurat, în gheață.

Absență

Trecut, prezent și viitor
sunt toate-aici de față.
Nu construi cu logica un gând,
despre ce-o fi să fie,
la un final de viață.

Stai treaz și-adună strâns la piept
memorii lepădate-n timp, în drum.
Toate vor fi de la-nceput și pân-acum,
nimic n-a ars, nimic nu-i scrum.

Odat-ajuns acolo la apus,
în viitor, ce-i capăt de prezent,
cu siguranță vei afla,
la ale tale clipe, de ai fost prezent.

- trăim prezentul, pentru a construi din trecut viitorul -

Inseparabilitate cuantică

Luminați de-un ciob de lună,
fug ținându-se de mână,
într-un veșnic împreună,
să-și trăiască nebunia,
un nebun și o nebună.

Atac

Rănit și sângerând de-anxietate,
cu câmpul vizual curbat ilogic,
știu cum finalul biologic
devine clar fatalitate.

Văd cerul prăvălindu-se pe mine
și vaste spații ce se fac deodată mici,
nu-i nimeni să mă țină-n brațe-aici,
simt un sfârșit jenant cum vine.

Trezindu-mă băltind în transpirații,
înghit un Xanax, cum mi-a fost prescris
și mă gândesc că ursitoarele mi-au scris
să duc o viață printre palpitații.

Imposibilul socialism

   Lupii se hrănesc cu oi,
   iară lupi de-am fi cu toții,
   noaptea-n lipsă de emoții,
   ne-am mânca-ntre noi!

Am dat briciul la maimuță

Ni s-a părut că seamănă cu noi și, chiar mai mult,
am spus că-i străbunica noastră.
Și rânjetul i l-am văzut, numindu-l zâmbet.
Când i-am surprins scălâmbăiatul tâmp,
am spus că ne imită.
Pe două labe ea umblând,
am spus că poate merge.
Concluzia a fost că dobitoaca nu e chiar un animal,
ci tot un fel de om, dar nu chiar om
și totuși om
și am lăsat discuția neterminată.
Iar Dumnezeu a spus și noi ceva să facem!
Măcar dreptatea s-o împărțim, s-ajungă la tot omul.
Și  ne-am gândit să nu muncim chiar toți la astă treabă.
Să-i punem doar pe unii.
Și care-ar fi aceia?
Nu știm exact, doar unii.
Noi n-o să ne spetim cu toții
că doar nu suntem animale!
Să vină cineva, dreptate să ne dea la toți!
S-o împartă drept între un om și-un om.
Necazul a venit când ne-am trezit
că nimeni nu-i dreptatea s-o împartă.
Omul n-a vrut, că nu e om așa ceva să îndrăznească.
Atunci, a apărut maimuța
- Vreau eu, vreau eu, vreau eu!
Omul i-a spus, scăpând de-o grijă
- De mie îmi e greu și să mănânc,
de ce maimuța la muncă să n-o pun,
să împartă ea dreptatea?
Iar noi ne vom vedea în liniște
de-al nostru stat degeaba.
I-am dat maimuței jilț și robă neagră.
Jivina a cerut și brici. Și i l-am dat.
Și ne-a cerut și dreptul de a sări ușor peste parchete. Și i l-am dat.
Și a început maimuța cu briciul să ne dea!
Să taie dreptatea în felii  și s-o împartă.
Noi i-am strigat
- Oprește-te maimuțo, dă-te jos, și lasă briciul ascuțit din gheare!
Maimuța mult mai tare a zbierat
- Liniște în sală!
Apoi cu briciul ne-a tăiat pe față.
O dat, de două ori, de trei, până-am tăcut.
Acum să-i dăm banane, câte vrea, clementă ea ne lasă.
Mari învățați, și dregători ai lumii, și prinți și regi și chiar și sfinții capul și-l apleacă,
dreptatea hăcuită de maimuță s-o primească,
că doar la ea e briciul.
Am dăltuit în frontispicii de palate:
CREDE ȘI NU CERCETA MAIMUȚA.
NIMENI NU E MAI PRESUS DE MAIMUȚĂ.

Acest text este ficțiune speculativă

Delegarea responsabilității

Alege un sclav!
Să fie cel mai fricos și mai prost dintre ei!
Fă-l apoi șeful sclavilor!
Va crede că-i liber. Să nu-l contrazici!
Dotează-l și cu o bâtă!
Vei obține un manager de calitate
pentru ceilalți sclavi.