Mai sunt încă

Mai este încă lumină ce nu le face stejarilor umbră.
Se mai aud sunete care nu deranjează liniști.
Mai sunt atingeri ce nu tulbură visele cu zâne, din somnul celor ce nu dorm.
Sunt și arome care nu tulbură expirul teilor beți la vreme de vară.
Și mai sunt încă femei ce trăiesc pentru a nu muri bărbații.

 

The last pray

I don't need a priest anymore 

and I don't need a future deliverer

just because, right now

seeing inside me,

I feel that all the outside

is just perfect.
 

 

acasă

   Vrei să ne clădim o acasă?
   E nevoie de două senzații.
   Setea ta de mine și foamea mea
   de tine însetată.
   Îți mai este sete?
   Sunt lihnit de foame!
   Dacă n-ai băut altceva între timp,
   vino să-ți ud setea și lasă-mă să-ți
   devorez ființarea pârjolită.
   Pune un a în fața casei, acolo
   unde vei găsi umbra palidă
   a dorului meu flămând.
   Sper că azi ți-e mai sete
   ca niciodată.

 



  

Singur?

  ”Vai de cel care după ce deschide ușa camerei seara nu are cui spune Bună seara” - se autocita destul de des maestrul Paler la TV. Și câte suspine a mai smuls. Și câte lacrimi au curs în case pline de respirații divergente. Audiența creștea vertiginos în fiecare miercuri la Antena 3.
   În seara asta m-am întors târziu acasă și nu am avut pe cine să salut. Aseară a fost la fel. Probabil și mâine va fi la fel. E bine! Sau măcar nu e rău, e neutru. Mai bine să dau Bună seara și casa să-mi tacă maiestuos, decât să mi se răspundă amplu, cu litere ce stau în picături de lămâie mucegăită.
Nici purificatorul duș cu vitriol lexical, ca formă de răspuns uman, nu-l regret. Mai bine stau nespălat într-o casă care mă respectă goală. Prefer solitudinea împărtășită cu mine însumi decât singurătatea în echipă. Singurătatea e a oii rătăcite, solitudinea de acompaniament e o delicatesă afectivă.
   Când va fi să plec pentru ultima oară, singur voi fi oricum.
   Și maestrul Octavian Paler știa toate astea. Doar tot el a spus ”Nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim...”. Restul era o problemă de rating TV.
   Casa mi-e plină cu mine. Dacă va mai veni cineva, nu va trebuie să-mi umple goluri, ci să-mi cânte tăceri.
   Bună seara!

 

  

Literal

   Mi-ai pălmuit cu sete obrazul drept. Pielea a simțit durerea mea iar inima ura ta. Era cât pe ce să-ți răspund, pavlovian ar spune unii. N-am făcut-o, amintindu-mi de vorba aia: ”întoarce și obrazul celălalt”. Interpretând literal, ți-am expus obrazul stâng. Mi l-ai lovit năprasnic. Fața mi-a luat foc iar inima a amorțit stupefiată. Năucit, am continuat să-ți arăt succesiv cele două părți ale feței mele. Și tu ai continuat, răsplătindu-mă cu palme.
  La un moment dat, cred că am ațipit. Am visat niște șoapte. Parcă spuneau: ”Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești” și ”decât să plângă mă-ta, mai bine să plângă mă-sa”. Când m-am trezit eram culcat pe un pământ reavăn, cu miros de mormânt. Tu erai în picioare, falnic, rânjind mândru de sfârșitul isprăvii tale ludice. M-am ridicat și am pus atunci în practică, literal, sfaturile din visul meu.
   Astăzi mă simt mai viu ca niciodată. Când m-am întâlnit cu mama, îmi zâmbea.
   Am tot auzit că mă-ta plânge. A văzut-o cineva cumpărând zilnic câte doi trandafiri. S-a întâmplat ceva? Te pot ajuta? Literal...

 

       

Nuanțe de gri

   Amândoi privim aceeași oglindă.
   Eu mi-s alb, tu mi-ești negru.
   Eu ți-s negru, tu ți-ești alb.
   Oglinda se amuză.
   Și ea ne privește...
   pe amândoi.
   Vede doar două nuanțe de gri.
   Ochii oglinzii nu au văzut încă
   alb sau negru pe aici,
   iar noi nu suntem îngeri.

 

 

  

Suma clipelor

   Matematica afectivă îi poate oripila pe matematicieni. Dumnezeu a lăsat pentru sufletele plămădite de El, și aidoma Lui, suma calitativă. Suma cantitativă a fost închipuită de oameni pentru a-și aduna  arginții.

   Fiecare clipă ce-o trăiești e întotdeauna suma tuturor clipelor ce le-ai trăit deja. Nuanța momentului prezent este strict suma calitativă a trecutului tău, adunat clipă cu clipă.. 

 

 

 



  unde: t_p = clipa prezentă

              t₀  = momentul primei tale respirații amniotice

            t_n = un moment, aparent unul oarecare.

  Dacă ai avut curiozitatea să citești până aici ești deja într-un t_p+n , cu altă nuanță. Nimeni nu pleacă de aici cu socotelile neîncheiate... calitativ. Nu e fatalitate, e doar matematică divină.

 

"Alpha and Omega" By Photographer Nicollo Cosme 

Iubire permisă

Te iubesc acum!

Și după ce-am rostit

gândul cu iz de patimă,

tot te iubesc.

Cât de repetitiv te pot iubi!

Te-am iubit de la Geneză 

până la secunda asta morfeică, 

ce-o pășești păzită de îngeri feroce, 

slugile mele credincioase.

Somn ușor până te vei trezi,

ostoită de-atâta iubire de vis

Te voi iubi și după secunda asta

și după toate secundele

ce se vor scurge precum zecimalele lui Pi. 

Te voi iubi și dincolo de aici, 

unde nouă ne este permis amorul. 

Da, da... și aici și dincolo

Îmi permite Dumnezeu, prietenul meu.

 

 

Îngerii noștri

   Dragostea mea lină,
   ca orizontul șesului din Bărăgan,
   să știi că ni s-au întâlnit îngerii!
   Ai mei cu ai tăi.
   Și s-au împrietenit.
   Acum zburdă ca pruncii, dar în șoaptă.
   Ei știu dinaintea noastră că ne iubim.
   Acum că, în sfârșit, ne-au văzut fericiți
   aleargă pe vârfuri, radiind bucurie mută.
   Lasă doar bucuria noastră să urle de plăcere.

Din nou... de ziua mea

   Iubito, mi-e sufletul uscat,
   și nu mai pot, de fericire
   să fac cumva să plângi,
   să verși o lacrimă pe mine.
   Iubito, mor... deshidratat.



Marea farsă

   Era atât de frumos, încât se înnopta în miez de zi, atunci când venea să-i salute.
   Și gloata mugea: ”Doamne e atât de frumos, că și soarelui îi e rușine să-i stea în preajmă!”

   Era atât de bun, că toți săracii deveneau bogați la atingerea lui.
   Și gloata mugea: ”Doamne înmulțește arginții așa cum ai făcut și Tu cu pâinea!”

   Era atât de cinstit, că-i lăsa și pe nătângi să conducă gloata.
   Și gloata mugea: ”Ne face dreptate, suntem egali!”

   Era atât de milos, încât nu spunea adevărul... pentru că doare.
   Și gloata mugea: ”E doctorul sufletelor noastre, ne ia durerea dată de gânduri!”

   Cu capul în țărâna tăcută, gloata mugea: ”E Iisus revenit, după cum au zis proorocii!”
   Un pribeag, cu ochii răvășiți de spaimă, a șoptit: ”E dracul, oameni buni, e dracul...”

   Gloata, turbând de mânie, a mugit: ”Să-l omorâm cu pietre pe păgânul ce ne tulbură liniștea!” și a început furibund lapidarea.
   ”Lăsați-l copiii mei, fie-vă milă, e doar un biet nebun” le-a șoptit rânjind cel slăvit de gloata neroadă. Privea senin la sângele dintre pietre, pietre ce se înălțau grămadă... spre cerul vinețiu.

 

 



  
  

Întrebare care doare

Durerea mea de suflet... unde mă doare oare?
Privesc nebun la stele, văd una care moare.
Să fie-un ochi de cer, divin sacrificat?
Prin moartea unei stele,
al suferinței loc să-mi fie arătat?
Dumnezeu plânge...

Să nu ceri nimic

Să nu-i ceri ploii secetă s-aducă!
Nu-i cere unui orb pe drum să te conducă!
Nu-i cere vântului să-ți fie reazem!
Nu-i cere-oceanului pe marinari să nu îi mai înece!
Nu-i cere unui câine credincios să nu mai latre!
și unui prunc să tacă, când sânul mamei îl dorește!
Nu cere de la spini vreo tandră mângâiere,
nici pietrei aruncată-n tine, să-ți fie leac pentru durere!
Nu-i cere lui Pilat din Pont să facă iar dreptate!
Nu-i cere unui gâde, de sânge palmele curate!
Nu cere-n van apă din piatra cea uscată !
Nu-i cere prostului, la ceas de cumpănă, părerea!
Și nu cumva să ceri cuiva iubire!
Să nu ceri nimic.
Și-atunci vei fi fericit.
Tot ce-ai cerut ți s-a dat.

 

Fă-mă Doamne rege! - dorință de slugă

Doamne, de ce mă pedepsești, că-mi pare-o veșnicie
să fiu eu rege, și să fac totul după bunul plac?
De ce m-ai lăsat să înec în sânge carnea vie
a tot ce am crezut că poate fi peste pupăză colac?

Tot întinsul, din orizont în orizont, să-l țin doar eu?
Am poruncit mereu, oștenilor cu suflet găunos
să lase mame-n pântec goale pentru regatul meu.
Și-acum îmi este la picioare doar praful gros.

Am totul și de fapt nimic, e gol în preajma mea.
Speriat, aș vrea să-mpart, dar e târziu
să dau la cei fugiți dintr-un regat stâlcit de viață rea.
Privesc coroana, sceptrul, jilțul și văd în jur doar scrum.

Doamne vino povara să-mi iei, să fi eu rege mi-e frică și să mă gândesc!
Ajută-mă, pedeapsă dă-mi, arată-mi drumul drept și greu spre mântuire!
Nici să mai merg nu pot, să calc țărâna sângerândă de-abia de îndrăznesc.
Primește-mă, ia-mă din nou sub paza ta, du-mă la locul fără de clintire!


Tu ai cerut, Eu doar ți-am dat, cât ai jurat că poți duce.
Rege ai vrut să fii, te-am lăsat să vezi cum e să ții la braț Regina
și fiindcă nu ești Rege, ai început să plângi la prima ta răscruce.
Dacă albastrul nu e pur, pe el s-așază imediat rugina.

Nu ești atât de vinovat că locul Regelui, o vreme, slugă fiind, l-ai uzurpat.
Să fii Rege e o povară mult prea grea pentru tine, suflet cocoșat!
Ai văzut ce-ai dat celor ce cred cu-adevărat că-n al Reginei pat
doar Regele, își poate odihni un suflet drept, doar ei îngenuncheat.
        
Mulțumește-te să freci menta!

 



Un suflet pentru doi

Femeie, te întreb, ți-e sufletul furat?
Nici nu-ți mai pasă, replici plictisită.
Te iscodesc, ți l-au furat demult?
...te uiți prin cel care întreabă.

Dar unde-ți poposesc tristețile?
Șoptești că nu ai loc de-așa ceva.
Atunci tu unde te mai bucuri?
...te uiți prin cel care întreabă.

Atunci, tu vise unde naști ?
Răspunzi că-s pierdere de vreme.
N-ai vrea s-adopți un vis orfan?
...te uiți prin cel care întreabă.

Și unde vei îmbătrâni tu oare?
Zici că nu-ți pasă, ești doar ca să fii.
Dar de murit, unde-ai s-o faci?
Te uiți atentă la cel care întreabă.

Nu vrei o parte-a sufletului meu?
Mă-ntrebi suspicioasă dacă este compatibil.
De unde-ai vrea să știu, că nu am mai donat?
Ai vrea să-ncerci, îmi spui, ți-e dor de vise.
Și chiar și moartea s-o trăiești ai vrea.


Vom fi de-acum doi siamezi c-un suflet,
iubind, urând, visând la unison.
Nu vom dormi pe rând, ci împreună,
poate plictisitor, ori foarte amuzant.
Dar bucuriile, tristețile și visele și moartea
nu vor mai ști că ai avut un suflet,
pe care tu ți l-ai lăsat furat.

Vise

  Visele sunt doar pentru cei ce pot visa. Nu pot fi împrumutate, vândute sau donate pentru vreun patrimoniu deșertic, cu nisip avortat din lipsa ploii. Nu pot fi chiuretate. Visele sunt libere de coduri de bare. Bare ce le-ar dori claustrate în pușcării de lux, cu aparență de galerie vernisând ploi tropicale, smulse din vise ude. Visele mele baletează atemporal și fără orizonturi stânjenitoare. Plutesc cu nesimțire antigravitațională, sfidând atracțiile mediocre. Visele-mi pleacă aiurea, la început ca niște vapori fără densitate, apoi devin fluide și șopotesc fără pudoare când mângâie pereți de suflet sau vagin de iubită așteptând.
   Cei ce nu pot visa s-au gândit că-mi pot fura operele onirice, în speranța c-ar putea și ei juisa 8D. Sărmanii, abia de-au putut să se masturbeze bidimensional, ejaculând trist și cenușiu. Nici măcar marmorean. Apoi frustrați, m-au condamnat c-un diagnostic, pentru că nu pot pluti pe-același nor cu mine.
   Am început să stăpânesc arta visului lucid.
   Sunt liber, dar visez singur.