Îmi place să adorm
odată cu luna,
luna nebuna,
care-mi luminează,
atunci când e trează,
poteci de voi doar visate.
Îmi place cruzimea minții
din bezna nopții
care-mi rânjește complice.
Îmi plac vinul și femeile,
femeile dispuse,
dispuse să-mi ofere
vinul și trupul lor de-o noapte.
Îmi place roșul sângelui
ce curge pe buzele
sfârtecate în grabă de mine,
cu săruturi egoiste,
ca-ntr-un viol dorit de tine.
Îmi plac sânii tăi
pe pieptul meu,
strivindu-se dureros de cărnos.
Îmi place când gemi
și nu-mi pasă dacă
de durere ori plăcere.
Singur, teiul mi-e martor,
cu arome smintite și imorale,
și-mi îngână plăcerea
de a nu fi bun.
Îmi place carnea de vânat,
vânat vinovat că s-a născut
în bătaia puștii.
Îmi place urletul oceanului
devorându-și vecinătatea.
Îmi place ploaia
când cade pe mormintele
nemuritorilor mei critici.
Îmi plac vânătorii
și urăsc victimele.
Da, știu, sunt un păcătos.
De aia voi mai sta pe-aici
o vreme.
Just.
RăspundețiȘtergereImi place.
Mihai, ce e just și ce îți place? :)
RăspundețiȘtergere