Cireșul s-a dezbrăcat de tot.
Se criogenează nud.
Nucul tace din rădăcină.
Brazii își trăiesc fotosinteza
fără să bage de seamă
că ninge.
Pe trandafiri i-am îngropat
fără prohod și alte obiceiuri
desuete.
O salcie pare că-i plânge.
Dar nu-i adevărat,
îi e doar iarnă, nu dor.
Bătrânul tei are răbdare,
până în sesiunea de vară,
să poată mirosi și el.
Vântul șuieră,
mimând cabotin
o respirație vegetală.
Pământul înghite tot, pe rând,
și rădăcini și pe bunici,
și pe părinți și pe copii,
și chiar ninsoarea.
Nu plânge iubire!
Nu-i trist nimic,
nici vesel nu-i.
Așa e
