Sunt alb când toți s-arată indignați și negri.
În schimb ca smoala fiartă din cazan bolborosesc și curg
când lumea-i tolerantă și miloasă ca albul unui lapte,
din țâța vacii cu ochi tandri, ce mulsă-i în amurg.
Muncesc păgân, de unul singur, când lumea toată preaslăvește,
zăcând pe spate, a șaptea zi ce-i biblic poruncită fără fapte.
Eu dorm atunci când obștea e chirurgical de trează.
Visez, vânând fantastici unicorni din timpuri REM.
În vreme-aceasta armata aprigă la ordin ne păzește
de-un laic braconaj, privându-se de-un somn executat militărește.
Și-mi vine câteodată-o nebunie, să fiu furuncul dureros pe-o fesă fină,
atunci când toți se țin duios de mâini, alcătuind textura cea velină
a unui cur de prunc aseptizat de-o doică harnică, de grijă plină.
Mi-e tare cald când tuturor le clănțăne dantura de un malefic frig.
Eu vreau fereastra larg deschisă, altfel aș gâfâi-n zadar și fară vină.
Cu toții bagă vreascuri într-o sobă, în timp ce eu, că mă sufoc, le strig.
În solitudine când stau, la jocul lor mă cheamă.
Dacă îi calc pe bătături, neluând-i mult prea tare-n seamă,
m-alungă, scuipând venin ce iese din gura unui erbivor ce-și mai păstrează
un prăpădit canin, ce nu e bun nici să mai mestece o zeamă.
Sunt pata neagră ce stâlcește sublimul lumii voastre pastelate,
unde doar rectitudinea morală în armonie policromă viețuiește.
Vă rog, e simplu să mă ștergeți. Cu un penson și-având culori corecte
veți îndrepta un peisaj așa frumos, pe care doar o pată neagră
îl mai murdărește.
