joi, 25 august 2016

Upgrade la firmware


   Un grup de antropologi, biologi și semioticieni, în colaborare cu arheologi de prestigiu, toți cu o reputație academică ireproșabilă, au publicat ieri o nouă și șocantă teorie creaționistă, numită ”Repetitio”. Lucrarea a stârnit uriașe controverse, atât în rândurile oamenilor de știință, cât și printre liderii religioși de pe toată planeta. Autorii afirmă oficial că teza lor se sprijină pe descoperiri arheologice făcute acum trei ani și ținute în mare secret. Localizarea sitului este și la ora actuală necunoscută. 
   În linii mari, și vulgarizând, în lucrarea științifică se afirmă că Dumnezeu a creat de două ori lumea. Universul actual, din anul de grație 2016 d.h. ar fi cea de-a doua încercare. Prima Facere a fost un eșec divin lamentabil. De rușine, afirmă cercetătorii, Creatorul a distrus complet prima sa Ispravă. Apoi cinci zile s-a gândit, într-a șasea a făcut un upgrade la firmware și a ieșit a doua lume, lumea noastră cea de toate zilele. În ziua a șaptea a răcnit: ”Las' că merge așa!”
   Ceva totuși nu era în regulă. ”Aah, resturile, ce fac cu resturile din Prima?  Ca să nu mai creeze pe undeva și un coș de gunoi, a săpat adânc și a îngropat la noi greșeala primei Faceri.   
...
   Acum un an în șantierul arheologic ar fi fost găsite și mostre intacte de ADN, cu o structură inexistentă pe Terra. Inițial s-ar fi crezut că este de origine extraterestră. După ce s-a realizat cartografierea și modelarea computerizată completă a genomului proaspăt descoperit cercetările au stagnat.
   Acum o săptămână fiul unuia dintre biologii autori ai controversatei teze, a făcut diaree acută infecțioasă, după ce a mâncat două porții de shawarma cu de toate. Fiind nevoit să rămână acasă a luat laptopul tatălui său și a deschis un program de editare foto. Dorea să modifice un selfie în care apărea împreună cu prietena sa cea nouă. A modificat poza, în care apăreau cei doi tineri, folosind trucul de editare imagine în oglindă. Apoi, de plictiseală a mai căutat în documentele tatălui său și a dat de imaginea genomului. I-a aplicat și acesteia trucul și a salvat modificarea. După atâta muncă și Imodium a realizat că poate ieși în oraș fără chiloți de schimb la el.
Era deja noapte. În drum spre club medita. Tot nu pricepea. De ce, dacă Marin Preda s-a născut în 1922, Moromeții nu putea să fie roman interbelic? Când s-a întors biologul acasă a deschis computerul și a observat repede imaginea genomului editată de fiul său Titi. În oglindă îi zâmbea genomul uman cunoscut încă din facultate. Înainte de a leșina a fost trăsnit de un de gând: ce leneș a fost Dumnezeu... doar în oglindă nu ajunge.