Tu ești atât de prost
încât îmi vine să urlu
cu vocale și fără semne de punctuație,
și să-ți zdrobesc timpanele
cu tone de decibeli războinici.
Dar politețea mă somează
să-ți zâmbesc discordant
mârâind cu eleganță:
”Mă scuzați, e o neînțelegere la mijloc,
sigur m-am facut eu greșit înțeles.”
Tu, demnitar octogenar
ești atât de libidinos
(cu libidou și fără erecție)
încât ți-ai cumpărat o noua jumătate
de care o altă jumătate, dar de secol,
biologic te desparte.
Decrepitule, nu vezi că femeia ta
se uită bălind la umflătura mea
de sub curea?
Mă imploră, cu ochii ei strălucind ca felinarele roșii,
s-o iau temporar în motelul sordid de alături
și s-o posed nenumărat, brutal
ca un impetuos animal,
pe care și-l dorește de când îți poartă cardul în poșeta unicat,
unicat fabricat din piele de organ genital
de papagal.
Mi-aș face milă de târfa ta cu acte,
dar urmele fine de jenă, restantă la mine,
mă-mping să-ți vomit o frază așa cum se cuvine:
”Domnule Academician, prezența Excelenței Voastre
în această încăpere mă face să mă simt
dureros de bătrân!”
Iar tu, prințesă, îmi insulți cu cei doi neuroni
ai tăi, cei trei neuroni ai mei,
atunci când îmi spui să-mi iau labele de pe sânii tăi.
Și lor le e rușine, nu vezi că privesc cu mameloanele
pământul?
Visând prințul de care ți-a povestit mă-ta
vei face litiază himenală,
așteptând arogant pauza... menopauza.
Te-aș lăsa în ghetou peste noapte,
cu băieții fără rang nobiliar,
dar onoarea mă face să-ți șoptesc:
”Domnișoară, îmi permiteți să vă conduc acasă,
cu mașina mea?... doar până la poartă... aș fi măgulit.”
Mâine voi chema exorcistul
să mă scape de demonii mei:
politețea, jena, onoarea
care mă obligă să rostesc cuvinte între ghilimele.
Dacă îi reușește ritualul și mă eliberează,
voi putea liniștit să urlu la tâmpiți,
să fac amor nerușinat cu nevestele abstinente
ale Excelențelor și să le dau golanilor prințese.
Poate așa voi putea adormi și eu,
măcar o noapte.
Exorcise - Svetlin Velinov
