Cineva trebuia sa fie Iuda

    Mi-as dori sa existe o singura certitudine, ca nu suntem vesnici. Dar mi-e groaza de gandul ca ar putea exista destin. Ma cutremura ideea ca textul vietii fiecaruia sa fi fost scris dinainte. Nu ma tem de moarte, dar e groaznic ca ar putea sa fie "batute in cuie"  data si felul sfarsitului meu.
   La Cina cea de taina Iisus le spune apostolilor ca stie "cine, cand si cum" il va vinde romanilor. Tot atunci, Fiul lui Dumnezeu ii spune lui Toma ca acesta se va lepada de El de trei ori, inca inainte de venirea zorilor.
   Bietul om, care se numea Iuda... sa fi avut scris in stele ca el sa fie Tradatorul. Tragedia lui, aici pe pamant, a inceput abia dupa sinistra-i moarte. De doua mii de ani numele lui e sinonim cu tradarea.
Imi doresc ca daca Dumnezeu asa i-a scris pentru viata de aici lui Iuda, in cea de dincolo sa-l tina in brate, si sa-l sarute pentru ca numai prin acest "nenorocit" s-a implinit profetia. Daca nu era acel om, oricum ar fi fost altul. Cineva trebuia sa fie Iuda. Mi-e mila de Iuda.
   As vrea sa fiu apasat de "povara alegerii", doresc sa suport urmarile actiunilor mele, sa-mi arhitecturez singur viata, moartea sa-mi fie o consecinta si nu o predestinare.
   Si totusi, stiu cu certitudine ca... n-am ales eu cand, unde si cum sa ma nasc!

Oameni si... activistii de partid

   E perfect normal sa ai simpatii politice, sa fii membrul unui partid (oricare ar fi acela) si chiar sa faci propaganda. Nu e nimic anormal in a propovadui punctul de vedere al partidului din care faci parte, fie ca te dezlantui intre prieteni sau de la o tribuna. Doar "fiecare cioara isi lauda puii", spune un vechi proverb romanesc.
   Nu vreau sa fac caz de promisiunile elctorale (niciodata onorate) si nici de "pomenile" facute inaintea alegerilor. Acestea ma indigneaza dar nu ma mai mira.
   Ceea ce ma ingrozeste este reaparitia prostitutiei morale. Aceasta "boala", din ce in ce mai frecventa si mai grava, pare sa contamineze si segmente socio-profesionale care ar trebui sa posede imunitate naturala pentru sus-numita maladie. Dar persoane considerate "cu scoala" (doctori, profesori, ingineri) au putut fi vazute batand din usa in usa, pe la case sau pe la apartamentele din blocuri (de la parter si pana la ultimul etaj), cu sacose si pixuri pe care le ofereau ranjind, cersind voturi. Am aflat despre situatia unor bolnavi carora doctorul le-a promis rezolvarea situatiilor lor... dar dupa alegeri... daca iese la vot partidul adulat de "stranepotul vitreg al lui Hipocrat". Am vazut copii scosi din timpul programului de invatamant, si "impulsionati" de catre dascalii lor sa planteze copacei in curtea scolii, pentru a incanta privirea politrucului ce urma sa-i viziteze. Doamne, cat de "gelatinoasa" poate fi o coloana vertebrala?
   Cine practica prostitutia morala? Acesti indivizi se numesc nebunii de partid. In decembrie 1989 Ceausescu n-a murit.  Cand a fost ciuruit de gloante la Targoviste, el doar a explodat si traieste in Romania post-decembrista prin gretoasele sale bucatele umane bolsevice, care colcaie si ne infecteaza tara. 
    Doamne, Dumnezeul meu, ce se intampla cu copiii tai?     

Suflet in oglinda

 

   Sufletul unui om se reflecta si isi vede imaginea in sufletele celorlalti. Exista si metoda autoevaluarii, dar daca aceasta este folosita mereu si in exclusivitate, ea da gres pana la urma. Nu ne putem aprecia mereu singuri si de aceea trebuie sa fim deosebit de atenti la reactiile celorlalti atunci cand "aruncam cu piatra in balta". Nu de alta, dar face valuri. Nimic nu poate fi descris fara a avea un sistem de referinta.

   Comportamentul uman se formeaza prin interactiunea cu ceilalti. Bineinteles ca nu toti ne vor binele si nu toti isi exprima sincer parerea despre noi, dar cred ca e adevarata zicala: "Daca-ti spune unul ca esti beat il trimiti la plimbare, daca-ti spun doi te uiti urat la ei, dar daca-ti spun mai multi... chiar trebuie sa te duci la culcare". Eu am incredere in bunul simt al constiintei colective. De-a lungul istoriei, sufletul colectiv se mai tulbura si mai greseste, dar per ansamblu acesta exprima cu precizie vointa individului mediu standard.

   Individul mediu standard (notiune de statistica sociala) este cu atat mai valoros cu cat sunt mai multi indivizi valorosi in societate. Daca le dam in cap sau ii alungam in lumea larga pe indivizii valorosi este problema noastra a tuturor. In acest caz nefericit constiinta colectiva devine mai subreda si mult mai supusa luarii unor decizii proaste.

   Sofocle, geniul tragediei antice grecesti, spunea: "Eu văd că noi, toţi cei care traim in aceasta lume, nu suntem decât nişte imagini sau fantomatice umbre". Omul care se insingureaza si care scarbit de societate isi zavoraste usa sufletului devine fantoma lui Sofocle.

   Nu putem trai izolati si numai impreuna putem da consistenta materiala "fantomaticelor umbre".

   Am ales democratia. Trebuie sa ne intre bine in cap ca individul mediu standard conduce acest tip de societate. Noi trebuie doar sa-l mentinem destept si puternic.

                                                         Salvador Dali

     

Depresie sau suflet suferind?

   In clasificarile din vechile tratate de psihiatrie aproape toate maladiile sufletului erau prezentate dupa criteriul cauzei lor. Adica erau impartite in endogenii (boli a caror cauza este ereditara) si exogenii (boli cauzate de factori din mediul extern). In categorisirile actuale bolile sunt numite tulburari si sunt descrise si incadrate dupa manifestarile pacientului (relatate de acesta sau observate de medic), bineinteles precizandu-se cauzele fiecarei maladii.
   Dar dintotdeauna depresia (sau tulburarea depresiva, mai nou) a fost vazuta distinct sub cele doua forme ale sale:
   - depresia endogena (ereditara)
   - depresia exogena (ca o reactie a psihicului la un eveniment din mediul extern)
   Ce evenimente din viata noastra ar putea determina sufletul sa reactioneze si sa apara depresia? Cauzele sunt multe si reprezinta practic toate situatiile de viata (firesti, cele mai multe) care depasesc o anumita durata si/sau amploare, constituindu-se in factori stresanti: conflicte in familie sau in societate, deziluzii in dragoste, divort, scaderea veniturilor si a nivelului de trai, pierderi insemnate la jocuri de noroc, declin pe scara ierarhica, detentia, obtinerea unor rezultate scolare sau profesionale mai mici decat cele asteptate, moartea unor persoane dragi si... oricum nu le pot enumera pe toate.
   Intrebarea, pe care retoric o pun, este: o fi sufletul indurerat chiar intotdeauna motiv de diagnostic si tratament medical?
   Si in continuare stau pe ganduri: e o boala oare sa suferi mult cand ai fost abandonat, cand ti-au murit copiii, cand nu mai iesi din criza economica, cand ti-au luat apele casa, cand te-a tradat partenerul de viata?
   Problema nu este daca s-a pus sau nu un diagnostic, ci daca se apuca doctorul sa dea tratamente.
   Ma gandesc ca uneori trebuie sa lasam sufletul sa vibreze asa cum e scris pe portativul vietii.
   Uneori trebuie sa-i lasam pe copii sa-si planga parintii, pe parinti sa-si planga copiii, pe nefericiti iubitele... cat si cum vor.
   Sa psihiatrizam mai putin sufletul ce sufera! Uneori stie el mai bine de ce sufera.
   Dar doctorul de suflete este oricand si oriunde cu voi, daca ii veti cere ajutorul!

                                                  Autor/Detinator: Rodica Costoi - ''Fata trista de la geam''

Comunicarea interumana

   Vorbirea a fost darul lui Dumnezeu facut oamenilor, pentru ca acestia sa se poata intelege intre ei. Sunt la moda teoriile despre comunicarea non-verbala, si curg rauri de cerneala dezvoltandu-se variatiuni pe aceasta tema. Se discuta depre limbajul gesturilor, interpretarea mimicii si a pantomimicii sau despre comunicarea telepatica. Toate acestea sunt adevaruri, dar reprezinta mai putin de 5% din posibilitatile de comunicare interumana si aceste modalitati de relationare pot fi folosite de catre persone initiate, antrenate sau inzestrate.
   Marii majoritati ii ramane vorbirea articulata si scrisul in propozitii, pentru a se face inteleasa. Si "slava Domnului", nu-i ramane putin. Avem suficiente cuvinte in vocabular si posibilitati de modulare a tonului incat nu putem sa ne plangem ca nu ne intelegem.
Daca vreti sa fiti intelesi, vorbiti!
   Comunicati prin viu grai sau in scris. Nu stiu ce savant a scos zicerea "Si tacerea este un raspuns". Nu este adevarat. Tacerea este interpretabila si da nastere la mai multe raspunsuri posibile, conform interpretarii fiecaruia. Ne facem noi gresit intelesi si cand vorbim sau scriem, cum sa avem pretentia sa fim intelesi prin tacerile noastre.
   Graiul articulat ne deosebeste de maimute, ca acestea par a "se intelege" prin datul din labe.
   Atunci cand vreti sa va intelegeti cu cei din jur, nu pastrati taceri "semnificative". Vorbiti cu copii, cu parintii, cu iubitul sau iubita, vorbiti atunci cand mergeti la interviu pentru un serviciu, pentru ca nimeni nu va citeste gandurile, sentimentele, dorintele. Uneori nu suntem intelesi nici atunci cand vorbim. Nu puneti mereu pe seama interlocutorului faptul ca nu va intelege. Uneori este nevoie de reformulare, iar alteori e necesara modularea reformularii. Daca doi oameni normali doresc sa se inteleaga prin cuvinte, nu au cum sa nu se inteleaga, decat daca e vorba de reavointa.
   In mediul social exista uneori situatii particulare. Nu se doreste sa fiti intelesi. Atunci vorbiti mai tare, puteti chiar si sa strigati.  Chiar este indicat. Cei ce stau prea mult pe scaunul puterii par sa-si fi pierdut aptitudinea comunicarii prin cuvinte. Sau mai bine zis a ascultarii cuvintelor.
    Una dintre putinele situatii in care o dizertatie de anvergura balzaciana poate fi anulata non-verbal este mersul la votul electoral. Atunci se tace si se face un singur gest ferm cu stampila.
    Votati cu un gest, dupa ce ati interpretat mii de fraze.